Asta e o adevărată
binecuvântare pentru orice familie. Dar, credeți-mă, pentru mine este cel mai
important motiv de recunoștință pentru că stau la țară, căci băieții sunt
foarte gălăgioși și nu au stare. Toată ziua aleargă, țipă – de bucurie sau de supărare,
vorbesc tare, se cocoață peste tot…Ca să vă dați seama, vecinii de pe stradă,
care stau la multe case depărtare, îmi spun că ne aud. Imaginați-vă, deci, ce
ar fi însemnat blocul pentru noi. Cred că într-un moment de disperare vecinii
noștri de la apartament ar fi făcut chetă și ne-ar fi expediat undeva
depaaaarte! : )
Am experimentat
statul la bloc o perioadă, când am fost în vizită la ai mei. Știți termitele
din Tom&Jerry, care făceau să dispară orice în 3 secunde? Intrau în casă.
Și Zuuuup! Termiteee – Rupeau un cui de la cuier. Next. În sufragerie, unde ai
mei abia capitonaseră canapeaua, Filip a vărsat ulei de cocos pe ea. Cam așa
erau ai mei în apartament. Ca să nu mai spun că atunci când intram în scară
dădeam trezirea întregului bloc. Iar vecina de dedesubt…săraca…Făcea glume
atunci când ne întâlneam. Dar numai Dumnezeu știe câte rugăciuni a făcut ca să
plecăm mai repede!
Cât despre ultimul
an, statul la curte a fost salvarea noastră. Am fost în siguranță, fără să îi
țin în casă. S-au jucat, fără să mergem la locuri de joacă.
Ce frumos e si la voi! Auzi, noi suntem vecine, oare?:)) Multumesc pentru ca ai acceptat provocarea, tare ma bucur is ma regasesc in tot ce ai scris.
Si eu iti multumesc pentru inspiratie si pentru ca mi-ai adus aminte de ce imi place sa stam la tara 🙂 Noi stam in Domnesti. Trebuia sa ne intalnim undeva pe camp, la cat va plimbati si voi si la cat umblam si noi :))