Aici, timpul stă în loc. Nu degeaba scria Marin Preda în romanul Moromeții că „timpul era răbdător cu oamenii.” Minutele sunt mai lungi, Soarelui îi place aici și stă mai mult pe cer, pe Lună o sperie cântatul cocoșilor și pleacă mai repede sau nu știu care e explicația. Dar așa se simte. Nici urmă de grabă, agitație…
Și, că tot a venit vorba de agitație, să trecem ușor de la narațiunea pitorească la cea „cu picioarele pe pământ”, prin care vă este înfățișată o mamă care aleargă după doi iezi. Asta în cel mai bun caz. Căci iezii o iau și în direcții diferite, iar mama întâmpină dificultăți în rezolvarea acestei ecuații. De cele mai multe ori, o alege pe cea a cărei rezolvări este “Hai să nu ajungem la spital” și îl prinde din zbor pe iedul cel mic, care tocmai se aventura pe scările beciului.
Din seria acestor aventuri, avem și varianta Cine ajunge primul la pompa de apă, câștigă sau Dacă nu te uzi, ești un fraier. Catch me if you can deja e old school…
În rest, iezii sunt cuminți, liniștiți și mâncăcioși. Nu țipă niciunul încât să se audă ecoul în tot județul, nu manâncă pâmânt, nisip sau pietre. Nici măcar polistiren. Nu întreabă de 985774 de ori “Tati, punem trambulina?”. Nici vorbă să confunde nisipul cu piscina și să se creadă Mica Sirenă în grămada de nisip.