Despre cartea “Where the crawdads sing (Acolo unde cântă racii), v-am povestit aici și v-am spus cât de mult mi-a plăcut. Ce poveste! 

De aceea am așteptat cu sufletul la gură și ecranizarea. Eram foarte curioasă să văd dacă filmul reușește să surprindă sălbăticia și frumusețea vieții în mlaștină, singurătatea, abandonul și conexiunea cu mlaștina. 

Fără să dau prea multe spoilere, pot spune sincer că este un film extraordinar. Curge lin, asemenea poveștii din carte, în ritmul vietăților din mlaștină, inclusiv al Kyei, care e mai degrabă parte a acesteia, decât a oamenilor. 

Punctual, mi-au plăcut mult următoarele:

– Surprinderea micilor detalii ale păsărilor, ale mlaștinii, ale naturii, asemenea descrierilor amănunțite și delicate pe care Delia Owens le-a presărat de-a lungul cărții

–  Coloana sonoră a filmului este extrem de bine aleasă și a reușit să transmită multă emoție

– Faptul că filmul nu a luat-o pe arătură cu firul narativ și să a mers pas cu pas, pe urmele poveștii din carte. A fost exact așa cum mi-am imaginat eu, atunci când citeam paginile cărții. Finalul este ușor modificat, un mic detaliu diferit față de carte, dar mi-a plăcut și așa. Esența a fost aceeași. 

Mi-a plăcut foarte mult că au inclus momentul în care Tate o învață pe Kya să citească, iar ea descoperă magia cuvintelor. E citatul meu preferat.