Un Calendar de Advent simbolizează nerăbdarea și pregătirile pe care le facem în așteptarea sărbătorilor, numărând în același timp câte zile au mai rămas până la Crăciun.
Cuvântul Advent provine din latinul “adventus”, care înseamnă “venire”. Adventul este o perioadă de așteptare, de liniște sufletească și de pregătire.
Tradiția unui Calendar de Advent este destul de recentă. Se spune că vine de la germanii luterani,
care în secolul XIX foloseau diferite metode pentru a număra zilele rămase până la Crăciun: însemnau cu creta pe ușă sau aprindeau o lumânare în fiecare zi. Există o legendă care spune că un preot de la un orfelinat era întrebat zilnic de copiii nerăbdători cât mai este până la Crăciun. Văzând curiozitatea lor, preotul a avut ideea să le înșire 24 de lumânări și să le aprindă în fiecare zi câte una. Așa copiii știau sigur când vine Moșul. (sursa https://povestisasesti.com/2013/12/01/1-in-asteptarea-craciunului-ce-este-calendarul-de-advent/)
Acesta este cel de-al patrulea an în care vom face activități din calendarul de advent. Și, în fiecare an, zilele noastre din Decembrie au fost cele mai frumoase din an. Pentru că am petrecut (și mai mult) timp împreună, râzând și cântând ori mâncând turtă dulce.
Iată, deci, activitățile pe care plănuim sa le facem în luna Decembrie:
LATER EDIT 2021: Am adăugat fotografiile de anul trecut, în care realizam fiecare activitate în parte.
1. Pictăm tricolorul cu ajutorul palmelor și ascultăm imnul
2. Cina la lumina lumânărilor
3. Facem felicitări pentru cei dragi – anul acesta am găsit două modele care îmi plac, vi le las mai jos
4. Facem o faptă bună – adunăm jucăriile pe care nu le mai folosim și le pregătim să le dăm cuiva
5. Realizăm un om de zăpada din vată și ne lustruim ghetuțele pentru Moș Nicolae
6. Bem ciocolată caldă (pentru ei voi pregăti lapte cu carob și miere)
7. Facem brăduți din ață și bețe pentru a decora bradul
8. Facem amprenta mânuțelor din aluat sărat și apoi le pictăm pentru a le agăța în brad. Am făcut an de an aceste decorațiuni și (deja) este emoționant când vedem, de la an la an, cum au crescut puii noștri…
Rețeta aluatului este cea pe care o folosim și ca plastilină. O să o las mai jos, ca să o aveți la îndemână. După ce realizați formele dorite, le lăsați la uscat pe calorifer sau le băgați la cuptor la 100 grade pentru cel puțin o oră.
Rețetă:
1 cană făină
½ cană apă fierbinte
½ cană sare
2 linguri ulei
9. Lanterne de gheață
De-a lungul timpului am făcut mai multe feluri de lanterne, dar de gheață, nu am mai încercat.
Ideea am luat-o de aiciși abia aștept să văd cum vor ieși.
Later Edit 2021: Lanternele făcute de noi le găsiți aici, unde am detaliat procesul.
14. Facem fulgi de zăpadă din hârtie (anul trecut am folosit hârtiuțe pentru copt brioșe)
15. Mergem să vedem luminițele
16. Facem bradul și ascultăm colinde – a devenit deja tradiție să facem bradul la începutul lunii, pentru a ne putea bucura de el cât mai mult timp.
17. Facem decorațiuni din aluat sărat și le pictăm – pe lângă pălmuțe, ne place să folosim formele de turtă dulce și să realizăm diverse forme, pe care apoi le uscăm (în cuptor sau pe calorifer) și le pictăm.
18. Seara (serile) pijamalelor de Crăciun – În Ajun, vrem să purtăm cu toții pijamale asortate. Dar nu excludem să facem asta și în alte seri.
19. Baloane de gheață – Umplem mai multe baloane cu apă colorată și le lăsam afară peste noapte. Dacă ne ajută vremea, ele vor îngheța și ne vom putea juca. Dacă nu e suficient de frig, le putem băga în congelator.
20. Mergem la poștă să punem scrisorile
21. Decorațiune cu brăduți făcuți din paste pictate
22. Decorațiune din ață, în genul celor God’s Eye și ciucuri
23. Cororniță pictată cu ajutorul unui pai tăiat, iar apoi decorată cu ajutorul degețelelor
Uneori, am improvizat și am ținut cont de preferințele băieților, care au avut alte idei. : )
24. Citim câte o carte de Crăciun în fiecare zi
În mod normal, din lista noastră ar fi făcut parte și mersul la colindat sau la patinoar, dar cred că anul acesta vom sări peste ele. De fapt, cred că îi vom colinda online pe bunici.
Activitățile pot fi făcute în ce ordine doriți și puteți.
Calendarul de Advent poate conține doar titluri de cărți, din care să citiți zilnic, bomboane sau dulciuri.
În plus, ce îmi place la acest calendar este faptul că ne putem folosi imaginația pentru a îl crea sau îl putem cumpăra din magazine.
Până acum, noi am avut cleștișori numerotați, care conțineau bilețelele cu activități și un Moș Crăciun, pe care l-am găsit acasă și care este de pe vremea când eu și sora mea eram mici. Și, de când l-am redescoperit, a rămas la noi în familie. : )
În plus, am pentru voi un cadou!
Pentru ca activitățile să fie cât mai atractive pentru cei mici, atunci când citiți bilețelele, am pregătit câteva fișe de printat, pe care le puteți decupa și, mai apoi, scrie fiecare activitate în parte.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Pingback: Lanterne de gheață - o activitate senzorială și specială pentru sărbători
Pingback: Scrisoare către Moș Crăciun - Toate pânzele sus