Am stat mult să mă gândesc ce simt despre situația în care ne aflăm. Și am stat și mai mult să mă gândesc dacă să scriu despre asta. Și da, scriu, pentru că să stăm acasă e ușor. Să luptăm cu noul Coronavirus prin a sta acasă e ușor!

Auto-izolarea. Atât de necesară. Pentru noi, pentru copiii noștri, pentru părinții noștri, pentru cei din jurul nostru. Pentru noi, oamenii.

Auto-izolarea nu este ceva greu pentru noi.

Pentru că noi am fost mereu mai izolați și suntem obișnuiți.

Pentru că de pe la sfârșitul lunii ianuarie am încercat oricum să stam cât mai retrași.

Pentru că faptul că stăm la curte ne-a ajutat și ne ajută foarte mult. E o adevărată “gură de aer”.

Pentru că Filip nu e la grădiniță, deci viața cu doi Speedy Gonzales acasă și entertainment-ul lor face parte din rutina mea de zi cu zi.

Pentru că aprovizionarea cu alimente era oricum săptămânală.

Poate o să credeți că sunt ipocrită că scriu despre asta, când atâtea mii de părinți nu știu ce să mai facă în casă cu cei mici sau poate chiar mari. Când atâtea mii de părinți nu au cum să liniștească niște piciorușe aflate pe modul Duracel non-stop. Când atâtea mii de părinți nu se pot liniști și motiva pe ei înșiși.

Dar nu, nu sunt. Scriu despre asta pentru că vreau să vă arăt că, la capătul tunelului, este o luminiță. Începutul e greu. Dar ne vom obișnui. Știți de ce? De ce merită auto-izolarea toată bătaia asta de cap? Pentru că NE SALVEAZĂ. Pentru că fără să stăm în casă, nu o să mai avem părinți de vizitat, prieteni de întâlnit și bunici de îmbrățișat. Pentru că universul nostru se schimbă chiar în aceste momente și doar noi îl putem face să fie puțin mai bun.

Auto-izolarea nu este ceva greu. Știți ce este greu?

Este greu gândul că ai putea să nu îți mai vezi părinții și te gândești când a fost ultima dată când v-ați întâlnit. Și gândul că nici măcar să îți iei rămas bun nu vei putea.

Este greu gândul că ai putea să îți îmbolnăvești copilul. Or fi ei mai rezistenți după ipotezele oamenilor de știință, care, fie vorba între noi, nici ei nu știu mare lucru despre virusul ăsta. Dar cum poți tu, ca părinte, să îți vezi copilul bolnav, din cauza ta? Cum să nu te temi de ce reacție poate avea? Cum? Când și o răceală pe care o ia de la tine te seacă pe dinăuntru?

Este greu gândul că nu vei mai avea ce să pui pe masă. Că nu mai ai bani. Că nu mai ai loc de muncă.

Este greu gândul că nu mai ai siguranța zilei de mâine. Așa îmi răspundeau mereu ai mei când îi întrebam de ce nu demizionează de la job-urile lor prost plătite și solicitante. Că acolo aveau siguranța zilei de mâine.

Este greu gândul că, atunci când se va termina totul, nimic nu va fi ca înainte. Nu o sa ieșim din izolare și o să admirăm pomii înfloriți și nu o sa mergem la plimbări în parc. Pentru că orice s-ar întâmpla, lumea noastră a fost zdruncinată și ne vom simți ca niște pioni, mutați pe o altă planșă de joc. 

Depinde doar de noi, cum va fi planșa asta nouă. Haideți să o facem să fie mai bună! Hai să vedem partea bună din tot ce se întâmplă, să ne montăm și motivăm, să fim mai buni și zâmbitori pentru copiii noștri. Hai să facem auto-izolarea ușoară, pentru că noi singuri ne-o facem. Și…Hai să ne salvăm! Hai să stăm acasă și să le ușurăm munca medicilor!