Rețeta bucuriei este cea mai simplă rețetă pe care o veți vedea vreodată. Ce înseamnă bucuria unui copil? Sclipirea din ochi. Gura până la urechi. Râsul de neoprit, poate doar atunci când nu mai are aer sau când începe să facă precum purcelușa Peppa. Aleargă și sare ca un ieduț în toate părțile. Se prostește.
Viața la țară e faină. Dar nu ar fi la fel de mișto, dacă n-ai avea un tată care să se dea peste cap să îți facă tot felul de năzbâtii cu care să te joci. Doamne ajută că e și priceput, că altfel nu știu cum o scoteam la capăt! Săptămâna aceasta curtea noastră
Știai că mindfulness-ul poate fi introdus și copiilor? Am scris aici despre mindfulness și despre câteva exerciții pe care le poți practica tu. Dar îl poți învăța și pe cel mic să se oprească puțin din goana către maturitate, să învețe să se concentreze mai mult pe momentul prezent și să reușească să își gestioneze mai bine
Mindfulness este un cuvânt ce provine din limba engleză și care, în traducere liberă, înseamnă minte plină. Dar are și un sens mai profund, acela de a acorda atenție. Se referă la încetinirea gândirii noastre, pentru a putea observa cu adevărat ce se întâmplă în jurul nostru și pentru a deveni mai conștienți de emoțiile
Când ne trezim deja obosiți, când cafeaua este prea rece, când începem ziua cu o stare proastă… Când plouă și trebuie să ieși, te uzi la picioare sau te stropește o mașină din cap până în picioare…Când plouă și nu poți sta cuibărit în casă la căldură, cu o carte bună în mână sau cu
De când sunt mamă: ♥Am învățat să am răbdare. ♥Să am și mai multă răbdare. ♥Să mă odihnesc cu cât mai puține ore de somn și cu cât mai multe treziri pe noapte. ♥Să modelez în lut. În lutul din care sunt făcuți copiii mei. ♥Să am o atenție distributivă mult mai dezvoltată. ♥Să iubesc
Oare sunt o mamă bună? Mereu mă frământă această întrebare. În special seara, după ce adorm piticii și am timp de gândire în liniște. Mă gândesc la cum a decurs ziua noastră, la cum le-am vorbit, ce au auzit cel mai des de la mine în acea zi, dacă ne-am distrat și dacă am petrecut
Și în această săptămână am adunat multe momente frumoase și amuzante, momente care îi cresc pe băieți și ne rămân tatuaj în suflet nouă, părinților. Zilele acestea simțul olfactiv a fost răsfățat mai mult ca niciodată. Au înflorit socul și salcâmul. Salcâmul…Doamne, pe ce tărâmuri te poartă atunci când inspiri mirosul lui…Este un miros proaspăt,
Aproape că am ajuns la sfârșitul lunii mai. Mai e puțin și, oficial, vine vara! Neoficial, aș putea spune că a venit deja la ce temperaturi au fost zilele acestea… Cu gândul la vară și, în special, la 1 iunie, mă uitam prin pozele anilor trecuți. Câte momente frumoase, câte zâmbete știrbe, câte priviri fericite…Și,
Sunt mamă de băieți. Și aș vrea ca băieților mei să le rămână în amintire câte ceva de la mine. Să spună că i-a învățat mama. Sunt mamă de băieți. Într-o lume în care băieții nu au voie să plângă. Nu! Vreau să îi învăț că e normal să plângi. Într-o lume în care băieții