Jurnal de Viață la țară (III)

Adnana/ May 29, 2020/ Jurnal de Viață la țară/ 1 comments

Viața la țară e faină. Dar nu ar fi la fel de mișto, dacă n-ai avea un tată care să se dea peste cap să îți facă tot felul de năzbâtii cu care să te joci. Doamne ajută că e și priceput, că altfel nu știu cum o scoteam la capăt!

Săptămâna aceasta curtea noastră a început să se transforme într-un parc de distracții. Copii dornici și tată inventiv egal tiroliană. : ) După ce s-au uitat împreună la un filmuleț cu o nebunie din asta, Filip nu a mai tăcut. Pardon, nu tace oricum. Nu s-a mai oprit din: Tati, când îmi faci tiroliană?

După multe dezbateri: Care pom, care creangă, atinge casa, atinge pământul, Aoleo, să nu cadă copilu’!, mult dorita tiroliană a fost înfăptuită. Mare fericire! Deși puțin temător prima dată, al meu pitic s-a ținut de sfoara aia ca de o ciocolată și a prins gustul. Apoi nu se mai dădea plecat de la ea.

Prâslea, bineînțeles, nu s-a lăsat mai prejos și s-a vrut și el tiroliat, cu mine drept accesoriu.

Să știți că jucăria a trecut prin numeroase certificări și a primit atât aprobarea inventatorului, cât și a subsemnatei. : ) E foarte tare tiroliana!

De la asta, am trecut la ceva mai old school. Un leagăn. Aveam aici încă de anul trecut unul, agățat într-un pom. Dar anul trecut Prâslea nu se cerea în leagăn FIX când se dădea fratele lui. Nici Fiul cel Mare nu băga în seamă jucăria, decât atunci când se dădea fratele lui. Ca să împăcăm și capra, și varza, tati s-a pus pe meștereală. Și a ieșit un leagăn pe cinste, cu care tati s-a mândrit, în care băieții s-au distrat, iar mami visa cu ochii deschiși, privind înspre pădurea înverzită, cum în acest leagăn își va da și nepoții…

Apoi am făcut un cort. Din niște bețe și o perdea de duș. 30 de minute construcția, 2 minute pozele, 10 minute joaca. Gata.

Dacă ăsta de indieni nu i-a impresionat, am zis să facem unul și în casă. Mută draperiile, adu perne, pilote…Au fost muuult mai impresionați!! 15 minute întregi s-au jucat! : )

Când jucăriile au devenit parte din rutina zilnică și nu au mai prezentat (prea mult) interes, am pornit la o aventură prin pădure. Ce frumos e să fii curios. Să îți imaginezi că poți face orice. Că te poți urca în cel mai înalt copac. Și că te poți lupta cu șerpi și urși. Ce frumos e ca în niște conuri și o scoarță de copac tu să vezi niște comori…

De la aventura prin pădure, am trecut la bălți și noroială. Și dacă după episodul Bălți îi mulțumeam domnului care a inventat mașina de spălat haine, să vedeți dupa Marea Noroială ce acatiste am dat și pentru domnul Detergent…

Măcar ei s-au distrat. Au râs. Au avut noroi și în ochi. De chiloți, nu mai zic. Eu i-am privit, am râs și eu, am fost stropită de noroiul lor și…i-am privit din nou, încercând să memorez câte un mic detaliu al fiecăruia, care să îmi aducă aminte de momentul ăsta. Sclipirea din ochii lui Filip și constrastul noroiului cu buclele rupte din soare ale lui Fabian…

“Voi și cu Peppa Pig, mamă!”

De-ale copilăriei…