Jurnal de Viață la țară (II)

Adnana/ May 22, 2020/ Jurnal de Viață la țară/ 0 comments

Și în această săptămână am adunat multe momente frumoase și amuzante, momente care îi cresc pe băieți și ne rămân tatuaj în suflet nouă, părinților.

Zilele acestea simțul olfactiv a fost răsfățat mai mult ca niciodată.

Au înflorit socul și salcâmul. Salcâmul…Doamne, pe ce tărâmuri te poartă atunci când inspiri mirosul lui…Este un miros proaspăt, aromat, fin, dulce, de care nu te poți sătura…

Am tăiat și iarba…iar mirosul ierbii proaspăt tăiate este, din nou, unul special. Pentru mine, înseamnă prospețime, înseamnă oportunitatea de a o lua de la capăt…Înseamnă verde și vară. Chiar și Filip a spus: Hmmmm, ce frumos miroase. A iarbă tăiată…

Cât despre năzdrăvani…au căutat melci în ultimele zile, căci a plouat. În timp ce Filip îi învața cum să se suie pe copaci, Fabian a zis că e cazul să treacă pe un meniu mai rafinat și a și lins unul. Și nu pe cochilie…Din fericire, nu a pățit nimic, spre fericirea mamei lui, care l-a păzit toată noaptea. : )

S-au bucurat de ploaie și de băltoace…Așa cum numai copiii știu.

Filip a avut un moment de Frate mai mare, în care l-a întins pe jos pe Fabi, l-a învelit cu un hanorac, i-a dat un pupic pe frunte și i-a urat Noapte bună…Jos. Afară. Dar a fost simpatic : )

A fost o săptămână frumoasă, în care ne-am petrecut serile împreună, parcă mai mult ca până acum.

Piticii au avut parte de distracție și râsete cu gura până la urechi, pentru că tati le-a oferit o super plimbare cu roaba prin curte. Și nu doar o tură. Au cerut să îi plimbe până când ei nu au mai putut de râs, iar tati nu a mai putut respira…

În altă seară am copt nalbe la foc. Ce înghesuială, care să bage bățul cu nalba în cea mai mare flacără, care să mănânce mai multe, care are bățul mai lung…Și distracția a continuat, căci după câteva bombe de zahăr, cine avea chef de intrat în casă?

Să știi, totuși, că distracția a fost distracție, și munca, muncă. Băieții l-au ajutat pe tati să lege roșiile cherry, care deja se coc și pe care abia așteptăm să le gustăm. Mezinul nostru cel pofticios, ar fi gustat din ele de acum, dar măcar de data asta am reușit să îl opresc, nu ca la melc…: )

Aa…Apropo de gustat. E teribil năzdrăvanul ăsta mic al nostru. A mai gustat din ceva, cât timp eu eram în casă și Alex era pe baricade. Când am ieșit din casă, adică după maxim 10 minute, m-a chemat să îmi arate din ce mâncase fiul său. Am murit. Era negru-maroniu. Lunguieț. Cred că fața mea a trecut prin toate culorile curcubeului în decurs de 10 secunde, până mi-a zis, de fapt, că este o creangă de copac. Fir-ar ea de creangă, că la cum arăta…

Momentul meu preferat de până acum, este seara, când ne băgăm în pat, la somn, iar poznașii se uită pe tavanul îmbrăcat în lambriu ars și își imaginează tot felul de lucruri…Filip vede skateboard-uri și mașini de tuns iarba, stele căzătoare și rachete, iar Fabi, îmi arată și el tavanul și stă și se uită…numai el știe ce îi trece prin căpșor.