*** Capitolul XX A trezit-o un bubuit puternic și lucrurile din jurul ei au început să se evapore, lăsând în urmă doar un abur mov. Dintr-o dată, s-a trezit pe stradă, unde tramvaiul a făcut Spuf! Și a dispărut. La fel și mașina de lângă ea. Apoi șinele tramvaiului. Spuf! Spuf! Spuf!, nori de fum
Primul lui body, mare cât două palme, cu care l-a îmbrăcat când au venit acasă, de la maternitate. Prima jucărioară zornăitoare. Costumașul de la primul lui Crăciun. Primul lui Paște. Prima mașinuță. Trusoul de botez. Cadoul de la nași. Primul body, tot cât două palme, al frățiorului său. Prima… Primul… Amintiri turnate în obiecte de
A băgat cheia în ușă și a răsucit-o, simțind în piept, parcă, aceeași răsucire a cheii. A intrat pe hol și a aprins lumina, care nu a făcut decât să o adâncească în suferința ei, luminând o viață ferecată în acel apartament. În cuier încă era agățat puloverul lui, care îi purta mirosul. Probabil uitase
A luat semnul de carte, l-a așezat tacticos în carte, apoi s-a ridicat ușor de pe canapea și s-a îndreptat încet către bucătărie. Era ora ceaiului. S-a oprit în dreptul oglinzii de pe hol. Și-a așezat ochelarii mai bine pe nas și a uitat pentru câteva clipe că trebuia să pună apa la fiert. A
Și-a pus căștile, a dat play unui podcast în care se discuta despre cum să îți menții creierul întreg, chiar și atunci când copiii încearcă să ți-l facă omletă, apoi s-a dus în bucătărie, să spele vasele. Deși îi place să se învârtă prin bucătărie ascultând muzică (că doar na, altfel amesteci în mâncare fredonând
Și-a aruncat ochii în oglindă înainte de a pleca de acasă și privirea i-a rămas ațintită asupra pandantivului ce îl purta la gât de atâția ani… În minte a început să i se deruleze momentul când bunica ei i l-a dăruit, atunci când a împlinit 18 ani. Toată copilăria ei fusese atrasă de acel pandantiv,
Cu mâinile ușor tremurânde și albe, din care timpul s-a înfruptat de-a lungul vieții ei, lăsând în urmă doar cute adânci, Adnana a luat cutia de bijuterii și s-a așezat pe pat. În casă se auzeau doar torsul leneș al motanului, care stătea pe calorifer și picăturile de ploaie care ciocăneau în geam, căutând și
Mergea repede, în timp ce un fir de transpirație îi traversa șira spinării. Respirația-i accelerată isca rotocoale mari de aburi calzi în frigul nopții, care se pierdeau în întuneric, asemenea speranțelor ei. Trebuia să prindă autobuzul de la ora 22:30, altfel nu avea cu ce să ajungă acasă. Iar magazinul de bricolaj unde lucra era
„Pe vremea mea, maică…” Așa își începea bunica discursul, când mă vedea că stau cu orele în fața calculatorului. Și stăteam, ce-i drept. Pentru că într-a 8-a sau a 9-a, când a ajuns Internetul și la mine, am descoperit și eu apa caldă. Da, maică, pe vremea mea, s-a trăit și fără Internet, Google sau
Demult, tare demult, o fetiță deschidea ușa căsuței de la țară, unde stătea bunica ei. Cu ochi mari și curioși, ea s-a oprit în prag și a privit. În stânga era o sobă albă, pe a cărei plită se odihnea o mămăliguță, ca floarea-soarelui de galbenă. Mirosea a porumb și a fum. Ciudat, dar suficient