Primul lui body, mare cât două palme, cu care l-a îmbrăcat când au venit acasă, de la maternitate.

Prima jucărioară zornăitoare.

Costumașul de la primul lui Crăciun. Primul lui Paște.

Prima mașinuță.

Trusoul de botez. Cadoul de la nași.

Primul body, tot cât două palme, al frățiorului său. Prima… Primul…

Amintiri turnate în obiecte de care o mamă se atașează. Așa, păstrează viu momentul acela, în care s-a cusut o emoție pătrunzătoare, pe care doar un suflet de mamă o poate cuprinde.

Stătea în fața debaralei doldora de lucruri, neștiind ce și unde să mai bage, cum să le mai așeze și să le potrivească pentru a încăpea. Apartamentul lor era și așa mic și plin de mobilă, pătuțuri și jucării.

Mai aveau puțin până aveau să se mute la casă. Doamne, abia aștepta momentul acela! Ar fi avut întregul pod la dispoziție pentru a putea păstra toate acele mici obiecte, dar care, la un loc, ocupau mult spațiu. Prea mult.  Putea să păstreze prima bicicletă, pe care amândoi băieții au învățat să meargă. Puteau, în sfârșit, să cumpere o sanie! La apartament nu aveau unde să o țină, unde ar mai fi încăput și ea?

Dar… ce avea să facă până atunci? Casa nu era gata, mai aveau de așteptat un an… Simțea deja că se sufocă, dar nici nu putea renunța la multe dintre obiectele care nu își mai găseau locul la ei în apartament.

I-a spus și soțului ei despre grijile pe care le avea, deși vedea și el deja că lucrurile nefolosite acaparau locuința lor, asemenea unei caracatițe. Auzise la un coleg despre câteva spații de depozitare, dar nu știa exact ce presupunea asta, ce costuri, ce perioadă de timp… Așa că a început să caute.