Jurnal de Viață la țară(IV)
Ce mult îmi place vara!
Razele soarelui te cuprind în strânsoarea lor și te încălzesc, până când simți că ai nevoie de o bălăceală sau de o bătaie cu pistoalele cu apă. Poți oricând folosi și furtunul, bineînțeles.
Miroase a iarbă caldă și, la o adiere a vântului, simți cum un miros dulce, a nu-știu-ce îți bucură simțurile…
Totul are culoare în jurul nostru.
Ce spectacol frumos al naturii! Și ce binecuvântați suntem noi, că ea, Natura, alege să se dezbrace în fața noastră de fiecare dată și să ne ofere câte o părticică din ea, fără a vrea nimic în schimb.
Sau poate…doar puțin respect.
Zilele acestea, am descoperit, încă o dată, de ce iubesc vara.
Iubesc vara pentru că ea scoate la iveală magia naturii. Ce magie?
Magia brobonelelor mici, ce se ascund timide. Frăguțele, sunt ca niște zâne mici, ce abia așteaptă să fie eliberate din castelele lor. Iar atunci când simt nesațul privirii tale, roșesc.
Magia ce se află sub ochii noștri, prea ocupați să o distingem. Sau…preocupați că ne pătăm din cauza lor. Din cauza dudelor, căci despre ele vorbesc. Și câtă sănătate ascund în ele…Aruncați un ochi aici, să vedeți. Sunt benefice pentru cei care suferă de diabet, obezitate, tumori intestinale ori boli hepatice.
Cireșe sălbatice, corcodușe, zmeură, coacăze…Mici bucățele din ea, din Natură. Bucățele ce devin parte din noi. Iar noi, parte din ea.
Ce păcat, că o înfuriem!
Ce păcat, că nu o respectăm!
Vă întrebați de ce ne iau pe sus viiturile? De ce avem tornade? Și de ce nu mai ninge iarna?
De ce nu putem să respirăm? De ce este prea cald?
Din cauza mea și din cauza ta. Din cauza oamenilor, care au uitat că sunt bucăți rupte din Ea. Oameni, care au ales cimentul. Oameni, care stau cu ochii în telefon și nu și-i mai ridică spre cer. Oameni, care văd bancnote ce prind viață. Care au uitat că există datorită Ei.
Vedeți voi, a fost nevoie de o pandemie ca să deschidem ochii. Să simțim lipsa aerului. Lipsa soarelui și a florilor. Lipsa libertății. Și lipsa altor oameni.
A fost nevoie de o pandemie ca să ne regăsim pe noi înșine și să realizăm că natura este parte din noi. De fapt, că noi suntem parte din ea. Și noi trebuie să învățăm că nu o putem controla, oricât de avansată ar fi tehnologia pe care, tot Ea, ne-a ajutat să o descoperim.
Dacă îți pasă de tine, atunci îți pasă și de Ea.
Te-ai întrebat vreodată, în ce lume va trăi copilul tău?
Eu m-am întrebat. Și mi-au dat lacrimile. Pentru că ei, copiii noștri, nu vor mai avea pădure, nu vor mai avea aer. Vor mânca alimente create în laborator și substanțe chimice. Vor fi înconjurați de poluare și plastic, nu de copaci și de păsări.
Ce faci pentru viitorul copilului tău?…
Vă invit să dați Like paginii de Facebook a blog-ului sau sa
va abonați la canalul de Youtube!
