Femeile din umbră, Kristin Hannah (The Women) – recenzie
Femeile din umbră (The Women) este o carte de ficțiune istorică, scrisă de Kristin Hannah și lansată chiar în luna februarie. Se bucură de un mare succes internațional, datorită poveștii puternice pe care o spune: și femeile pot fi eroi!
Prezența femilor în războiul din Vietnam a fost aprig contestată de societatea americană și de guvern, motivând că doar prezența pe front înseamnă să lupți pentru țară.
Îmi place foarte mult să citesc ficțiune istorică. E genul literar pe care îl prefer. De aceea, am citit multe povești despre război, atât ale lui Hannah, cât și ale altor scriitori ai acestui gen.
În toate aceste romane sunt prezente durerea și pierderea, moartea și sacrificiul, suferința, sindromul post-traumatic și greutatea cu care îți reiei viața dacă ești suficient de norocos să te întorci acasă.
Am citit aproape toate cărțile scrise de Kristin Hannah. Pe unele le-am găsit prea clișeice, pe altele emoționante și foarte bine scrise. Preferatele mele sunt Grădina de iarnă și Privighetoarea.
Nici Femeile din umbră nu a fost mai prejos. Femeile pot fi eroi. Femeile sunt puternice. Femeile au fost la război și au salvat vieți.
Am simțit o maturitate a scriitoarei, o evoluție și o încununare a tuturor temelor pe care le-a explorat în poveștile din celelalte romane.
Am simțit puterea prieteniei prezentă în Aleea cu licurici și Dincolo de stele.
Am simțit durerea pierderii și ororile războiului din Privighetoarea și Grădina de iarnă.
Am găsit greutățile pe care le are de înfruntat un veteran de război, coșmaruri și traume care și-au înfipt gherele în el, așa cum a făcut-o și în A doua șansă.
Simt că autoarea le-a adunat pe toate în acest roman, Femeile din umbră.
Frances McGrath este o tânără asistentă în devenire și face parte dintr-o familie bogată. Se așteaptă de la ea să se căsătorească și să aibă copii, așa cum fac toate femeile din jurul ei.
Și femeile pot fi eroi. Când aude aceste cuvinte, în Frances se aprinde o scânteie, cu atât mai mult cu cât fratele ei urmează să plece în războiul din Vietnam.
De aceea, decide să se înroleze și ea ca asistentă, în ciuda faptului că familia ei este împotriva acestei idei.
Atacul continuă atât de mult timp, că Frankie își scoase în cele din urmă vesta și cascheta prea mare, și nu mai tremură la fiecare sunet de explozie sau șrapnel.
Timp de ore întregi, spitalul de evacuare fu inundat de răniți; salonul preoperator, urgențele, sala de operații, terapia intensivă și pavilionul vietnamezilor erau pline de paturi din perete în perete, și toate erau pline, dar, în cele din urmă, ajunseră la finalul asaltului. (p. 196)
Războiul o transformă pe Frankie. Nimeni nu scapă de ghearele lui. Totuși, atunci când reușește să se întoarcă acasă, Frankie are parte de un alt șoc. Societatea e divizată din punct de vedere politic, familia nu o sprijină și nu o înțelege, ba chiar, e rușinată de faptul că ea a fost în război, iar simptomele sindromului post-traumatic devin tot puternice.
– Nu-mi vine să cred că vă este rușine cu mine!
– Nu știu cine ești acum, spuse tatăl ei.
– Nu vrei să știi, răspunse Frankie. Tu crezi că nu înseamnă nimic când o femeie, o asistentă, pleacă la război. Crezi că este o mândrie când fiul tău se înrolează și o rușine când o face fiica ta. (p. 256)
M-a înfuriat faptul că nici măcar veteranii nu au vrut să recunoască meritele asistentelor din război. M-a înfuriat nedreptatea cu care a fost tratată Frankie.
În stilul ei caracteristic, Kristin Hannah a croșetat tot felul de răsturnări de situație de-a lungul romanului. Unele plăcute, altele puțin trase de păr, după părerea mea.
Totuși, mi-a plăcut romanul ei. Mi-au plăcut forța, dar și fragilitatea pe care le-a conturat în Frankie. Femeile – puternice și fragile. Curajoase și înspăimântate. Subestimate de societate și eroi.
Și femeile pot fi eroi!
Mi-ar plăcea să îmi spui dacă ai citit cartea. Ți-a plăcut?
