Salut! Sunt Adnana Neacșu, iar “Toate pânzele sus” e blogul unde îmi înghesui toate trăirile, peripețiile sau amintirile.
Povestea mea începe cu Facultatea de Litere, pe care am urmat-o în orașul natal, Ploiești. Apoi am vrut mai multă independență și am plecat în București, unde am făcut un aproape-master în Comunicare.
Spun aproape-master pentru că nu am dat și disertația. Din cauza lipsei de timp, a oboselii și, cel mai mult, din cauza job-ului. Și aș putea fi supărată din acest motiv. Dar nu sunt. Pentru că job-ul ăsta mi l-a adus pe cel pe care l-am așteptat dintotdeauna: soțul meu, Alexandru. We are meant to be together. Și nu sunt eu adepta dulcegăriilor, dar chiar așa e.
Avem doi băieți cucuieți, unul mai cuminte ca celălalt, pe numele lor: Filip, 7 ani, zis și “Filip-pericol public”, mare dansator și cu o personalitate puternică și Fabian, 4 ani, la fel de dansator ca fratele lui, personalitate “dublu sau nimic”, curios și perseverent.
Îmi place să mă plimb, să mă “încarc” cu natură, să alerg cu tălpile goale prin iarba sau nisip împreună cu băieții mei. Când eram mică, îmi plăcea orașul, cu asfalt, aglomerație, gălăgie și praf. De când sunt mamă, îmi place orașul pentru viața socială pe care o oferă, pentru job…și cam atât. Am început, în schimb, să iubesc natura și plecările pe cărări necunoscute, statul afară cât e ziua de lungă, culesul fructelor din copac sau dormitul la rulotă într-un aer răcoros de munte.
Îmi place să citesc, deși încă nu am găsit metoda de a avea mai mult timp liber pentru mine și pentru pasiunilemele, dar lucrez la asta. Când eram mică, îmi plăceau mult Jules Verne și Alexandre Dumas.
Să știți că am chiar și defecte. Sunt impulsivă, cicălitoare uneori și, de câțiva ani, memoria îmi joacă feste, dar na, mommy brain 🙂
Despre mine veți mai afla muuulte lucruri interesante dacă veți citi poveștile mele, amuzante sau teribil de reale, pe care le voi așterne aici, rând pe rând.