Ieri te țineam la piept și miroseai a lapte. Azi m-ai ținut de mână când am pășit amândoi, pentru prima dată, în curtea școlii. Înscrierea la școală mi se pare un eveniment atât de plin de semnificații, încât am avut nevoie de timp ca să mă pot gândi la fiecare emoție ce mi-a trecut pragul
Un ochi râde, altul plânge când scriu articolul acesta. De ce? Pentru că am ajuns DEJA în acel moment al vieții de mamă de băiat, moment în care inima îți e făcută fărâmițe, moment în care contează mai mult ce zice Fetița aia de care îmi place mie, decât ceea ce zici tu. Așa. V-am
Pe 26 martie Toate pânzele sus a împlinit 2 ani. 2 ani plini de frământări, de gânduri, dar și de zâmbete și realizări. Ani în care lumea s-a răsturnat și s-a reclădit. Pentru mine, acești ani de blog au însemnat o redescoperire a sinelui, o parte din mine pe care o lăsasem să se acopere
Aseară ai adormit, din nou, după multă vreme, pe pieptul meu. Inimile noastre și-au simțit cântecul și au dansat împreună. Bătaie după bătaie… Se știu demult una pe cealaltă. Se știu de când inima ta a auzit-o și a simțit-o pe a mea, pe dinăuntrul meu. Se știu de când pieptul tău mic stătea lipit
Nu îmi amintesc să fi scris vreo scrisoare către Moș Crăciun, atunci când eram mică. Poate doar pe la grădiniță să fi făcut ceva colectiv, dar nici de asta nu sunt sigură. Totuși, să trimiți o scrisoare către Moș Crăciun mi se pare un gest foarte frumos și emoționant. Am început să scriu scrisori cu
Acum 6 ani mă pregăteam sa acopăr femeia Adnana cu haina de mamă. Mă pregăteam să îi arăt sufletului un nou fel de iubire. Unul pe care nu îl mai cunoscuse până atunci. Unul care avea să îl schimbe pentru totdeauna. Au trecut 6 ani de când te-am căutat disperata, cu inima bubuindu-mi în piept,
Doamne…A mai trecut 1 an. Un an care a fost luat pe sus de vânt și dus în neant. Ba nu, în cufărul amintirilor. În cufărul unde se adună pe rând, unul câte unul, anii care ne poartă prin această călătorie numită viață. În cufărul tău, micuțule, e cel de-al treilea an pe care vântul
Nu vreau ca acest articol să se transforme într-o luptă a părerilor, între a naște natural sau prin cezariană. Și nu vreau sa fie nici un articol medical, pentru că nu am expertiza necesară pentru a scrie așa ceva. Dar vreau să fie un articol care să arate prin puterea propriului exemplu ce aduce cezariana.
Nu știu dacă v-am spus până acum povestea logodnei noastre, dar va promit ca e amuzantă, nebunească și romantică. Și nu v-o spun așa oricum, ci o transform într-un ghid de cerere în căsătorie, care nu va da greș și va avea ca răspuns mult doritul Da! Așadar, să începem cu câteva întrebări de control:
Am mai adăugat un capitol poveștii noastre. Capitolul 7. La fel de frumos, vijelios și plin. Am cunoscut împreună noi temeri, noi griji, dar și noi bucurii și zâmbete. Uitându-mă pe paginile acestui capitol nu pot să nu observ că ne-am unit mai mult. Ne-am întărit mai mult. Unul pe celălalt, dar și unul pentru