Când mama vrea păr albastru, înseamnă că piticul care se ocupă de responsabilitate la ea în cap a luat-o puțin pe arătură. Ori poate că vrea și el puțină relaxare, dacă tot se apropie vacanța mult așteptată. Așa că, ce zice piticul: 

“Măi, mamă, hai să fim și noi rebeli vara asta! Dacă nu ți s-a atrofiat (încă) partea aia a creierului care se ocupa cu zâmbete, fericire și relaxare, hai să ne facem de cap! Sau, și mai  bine, să ne facem albaștri în cap! Ce zici?”

Mintea rațională:
“Băi, pitic, nu știu ce sa zic… Cum să avem păr albastru? Mamele nu au par albastru. Mamele sunt serioase, responsabile, ce exemplu le dăm copiilor? Ca să nu mai zic, Doamne ferește, ce or să spună oamenii când te-or vedea cu băieții de mână, iar tu vei fi Ariel, care a băut albastru de metil?

Știi ca mereu te întreabă lumea pe strada, cu mila în ochi: Mai poți? De parca și dacă nu ai mai
putea, ai putea sa recunoști asta. Pai, îți dai tu seama, ce vor crede când o sa te vadă și albastra-n cap? O să îl oprească pe bărbată-tu pe stradă, să îi sugereze subtil, ca, în loc de mare, să te ducă puțin pe la 9… Spitalul 9.”

Știți că, piticii, atunci când vin pe creier, nu pleacă până nu faci ce vor ei. Cam ca Fabian în fața vitrinei de înghețată. 

Așa că, am cumpărat vopsea albastră temporară. Ca să nu mă părăsească prea repede curajul, că știe și el că e nebunie curată la mijloc și ca să fiu sigură că o și folosesc, am citit instrucțiunile și m-am apucat de albăstrit. Little did I know, că și părul albastru are fițele lui și că părul șaten închis nu se colorează atât de ușor. 

Atât eu, cât și piticul meu albastru din cap –  că doar el era albastru după colorare- ne-am dezumflat puțin când am văzut că mai albastră era cada după ce m-am clătit, decât părul meu. Atunci, piticul a avut un tantrum de am zis că mi se albăstrește părul de la nervi, iar soțul (ca întotdeauna) m-a salvat și a fugit la Mega.

Long story short, după niște șuvițe decolorate, căci curajul o luase la sănătoasa și mai rămăsese fix un strop, cât pentru niște șuvițe și niște albastru cleios, numai pe șuvițe, nu, a ieșit asta. 

Nu e ca și cum nu sunt super îndemânatică la treaba asta sau că am dat la nimereală prin cap și cu decolorant și cu vopsea. Doar-doar o ieși ceva. Am ieșit. Cum? Tărcată. Dar numai albastră nu. 

Long story long, mi-am nenorocit părul în ultimul hal, sunt albastră pe 3 sferturi din față, iar gâtul arată necrozat, nu alta! 

Fiți atente ce i-am făcut bietului păr: 

1. Am făcut șuvițe cu vopsea temporară, vegană, bio, draci, pe păr uscat. NADA!

2. Am făcut șuvițe cu vopsea temporară, vegană, bio, draci, pe păr umed. A ieșit un verde mâl, așa, zici că aveam o mătasea broaștei putrezită prin cap.

3. Mi-am decolorat câteva șuvițe. 

4. Mi-am vopsit tot capul cu vopsea semi-permanentă, ca naiba mai stătea să caute prin claia de păr fix șuvițele decolorate. 

*La acest stadiu, aveam în cap, verde-mâl, albastru leșinat, galben pui, bleu, turcoaz și încă vreo două nuanțe. Vis albastru, ce mai!

5. Piticul meu nu se lasă, mă! Nu se lasă! I-am mai dat o dată cu vopseaua aia temporară, vegană bio, draci. 

Și… A ieșit ce a ieșit!

Până și Ariel s-a responsabilizat puțin și, în loc să bea tot albastrul de metil, a păstrat puțin și pentru o eventuală durere de gât în vacanță.