7 ani și 4 luni. Atât aveai când ai plecat în prima ta excursie. Când ai plecat singur de acasă, pentru prima dată, pentru o zi întreagă. 

Poate când vei fi mare nu ți se va părea ceva important, ceva de ținut minte. Dar acum, cred că a fost un pas mare pentru tine. Ți-ai înfrânt multe temeri și ai simțit un curcubeu de emoții. 

Ai făcut un pas mai aproape de tine, cel care vei deveni. 

Știu că a fost greu să ieși din rutina ta, să nu știi ce te așteaptă, să te întrebi cum va fi. Dar știu că a fost și frumos. Știu că ți-a plăcut. 

Să știi, dragul meu băiat, că așa este și viața. Ca o excursie, în care te avânți în fiecare zi. Nu știi ce vei întâlni pe parcurs – uneori va fi frumos, alteori va fi greu. Dar gustul aventurii te va îmboldi să treci în fiecare zi noi praguri și să sari peste greutăți. 

Știu cum a fost pentru tine. Dar tu? Tu știi cum a fost pentru mine prima ta excursie? 

Încă nu știi. Nu ai de unde. Abia când vei fi și tu tată vei afla. Pentru că, abia atunci când devii și tu părinte, la rândul tău, ne vei înțelege pe noi, părinții tăi. Abia atunci vei vedea cu alți ochi alegerile pe care le-am făcut, sfaturile pe care ți le-am dat și care nu ți-au convenit. 

Abia când vei fi și tu tată vei porni într-un alt fel de excursie. Un fel de cantonament, mai degrabă, în care fiecare zi va veni cu o altă provocare. În care TU-ul care ai fost până atunci își va pune în spate un ghiozdan și va încerca să îl umple cu unelte care să îl ajute să fie un tată bun. O să fie un cantonament lung, cu multe antrenamente și multă sudoare. Dar vei ajunge acolo unde îți dorești. Sunt sigură de asta, pentru că tu poți să faci tot ce îți propui! : )

Cât despre mine… Mulți ar putea spune că sunt foarte sentimentală și prea “mămoasă”. Dar mulți nu sunt mame.

Prima ta excursie a fost o aventură și pentru mine. O aventură în care nu m-am îndreptat către ceva, ci în care m-am îndepărtat de acel ceva. A fost invers. Pentru că am fost aproape nedespărțiți până acum, iar de acum, tu ai nevoie de spațiul tău, de timpul tău, de independența ta. Și eu am nevoie să învăț să mă desprind. Să învăț să îți acord toate astea. 

Am avut furnici în stomac o zi întreagă și sunt sigură că ele au trecut și pe la tine. Dar furnicile astea-s bune, să știi. 

Eu sunt la faza de cantonament acum, știi ce îți ziceam? Eu acum îmi umplu traista cu una-alta, ca să învăț să fiu… mama de care ai nevoie.