Prima noapte în
care ai vrut să dormi cu altcineva în afară de mine m-a luat pe sus și m-a adus
cu picioarele de pământ. M-a zdruncinat puțin – nu știam dacă să mă întristez,
că deja nu mai ești doar al meu, nici dacă să mă bucur, că ai crescut (deși ai
doar 4 ani – ce relativ e acest DOAR…). Nu știam dacă să mă bucur că nu mai ai
nevoie să stai doar sub aripa mea… Dar mi-am amintit că timpul a trecut și că
bebelușul de ieri este astăzi un băiețel care poate decide ce vrea să facă,
care poate face ce simte.
Voi, mamelor,
înțelegeți cel mai bine despre ce sentiment vorbesc aici.
E o luptă în
sufletul meu, dar știu că tu ești câștigător, indiferent ce trăiri mi-ar
încerca inima. Îți câștigi independența, pas cu pas, mai aproape de drumul tău
prin această viață.
Acum, că stau să
mă gândesc, acest drum era la început era o potecă mică, cât să avem loc noi 4:
tu, fratele tău și noi. Pe măsură ce ai crescut, a crescut și potecuța. Ai
făcut loc în ea bunicilor, prietenilor, oamenilor pe care i-ai simțit aproape
sau care ți-au fost model, într-un fel sau altul. Poteca ta se mărește și se
micșorează, e sinuoasă și surprinzătoare, ca viața, de altfel. E poteca pe care
tu înveți să mergi sau să alergi, alături de noi, de ei sau singur.
Mi-aș dori să nu
uiți că de fiecare dată când vei întinde mâna, o vei găsi pe a mea acolo, lângă a ta.
Să nu uiți că de
fiecare dată când te vei pierde prin pădurea deasă, te voi ajuta să ajungi la
potecuța ta, dacă vei avea nevoie. Căci știu că de multe ori vei avea nevoie să
o găsești și singur.
Prima noapte în care nu dormi lângă mine m-a prins căutându-te prin întuneric, gândindu-mă la visele care trec pragul căpșorului tău.
Mi-e greu. În
multe zile îmi e greu și abia aștept să vină seara, ca să îmi pot descâlci
gândurile. Dar știu că tot greul ăsta e frumos și simt, cu fiecare zi care
trece, că o să vină o vreme când o să îmi doresc să mai roiți în jurul meu,
făcându-vă de lucru doar pe lângă mine. Noaptea aceasta, în care ai vrut să
dormi cu altcineva, este cel mai bun exemplu. E limbajul nescris al devenirii
tale.
Am vrut să scriu
despre asta, să îmi amintesc de furtuna asta din sufletul meu. Vreau să te las
și vreau să te mai țin. Vreau să îți dau aripi și vreau să mai stai în cuib.
Dar, cel mai important, vreau să fii TU, așa cum vrei, așa cum simți.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.