Și dacă tot v-am arătat că în unele zile și mamele o mai iau pe arătură și că nicio carte de parenting sau neparenting, de psihologie sau de mindfulness nu te poate scoate din criză, m-am gândit să vă mai aduc aminte cine sunt și ce fac eu pe aici, prin multiversul ăsta al internetului.

Așadar, salut! Eu sunt Adnana, iar “Toate pânzele sus” e blogul unde îmi înghesui toate trăirile, peripețiile sau amintirile.

Știți bine că atunci când am devenit mame am lăsat în urmă o viață și am început o alta, iar acum, reminiscențele a cine am fost ne mai bântuie uneori. Așa am pățit și eu, iar scrisul m-a ajuns din urmă, oricât am încercat eu să îl întrec. Am început să scriu pe blog acum 2 ani, la începutul pandemiei, când vechea Adnana, împreună cu Mama- Adnana au făcut horă și au început să împărtășească prin cuvinte împlinirea pe care ți-o aduce un copil, dar și luptele pe care le porți cu tine însăți, în
încercarea de a deveni Mama pe care ți-o închipui că vei fi. Pentru că, așa e în viață, nu?

Ne creăm o imagine a perfecțiunii, a Mamei și a Femeii perfecte, în care totul curge ca un pârâiaș de munte ce își vede de drum, indiferent de mărimea și greutatea bolovanilor pe care îi întâlnește în cale, nu? Ne uităm în oglindă și vrem să vedem Mama care poate să le facă pe toate, Mama care muncește, se ocupă de ale casei, are grijă de ea însăși, iar în relația cu copiii, întotdeauna norii de
furtună se disipează ca fumul de narghilea. Nu?

Pe naiba! Să fii mamă e cel mai greu lucru prin care am trecut până acum. Și cel mai frumos. Așa că am decis să scriu despre asta, despre bunele și relele din viața de mamă.

Am decis să vă arăt activități și joculețe pe care le-am făcut cu băieții mei de-a lungul timpului și nu ca să mă dau mare – „Uite ce mamă model sunt, cum mă ocup de copii” – ci ca să vă dau câte o idee de petrecut timpul cu ei sau să le dați ceva de făcut cât faceți și voi un duș.

Apoi, m-a lovit talentul scriitoricesc în moalele capului și m-am apucat de scris povești pentru copii și, ulterior, un wanna-be roman. Nu vă închipuiți că sunt vreo talentată sau că inspirația mea își are sursa în miezul fierbinte al planetei. Nu am inventat eu apa caldă. Fac și eu ce pot, cu ce (mai) am rămas prin cap, cu timpul pe care îl am și cu ideile care mă mai săgetează uneori. Așa că… scriu.

Uneori scrisul mă liniștește, alteori mă face să evadez din realitatea în care mă simt o mamă prea shitty. Uneori mă ajută că văd și alte mame care empatizează cu mine. De fapt, mai ales că văd mame care simt ca mine. Asta e unul dintre lucrurile care mă răsplătesc cel mai mult aici, pe blog. Văd că nu sunt singura care o mai dă în bară. Și se simte atât, atât de bine.

Așadar, dragi mame, vă mulțumesc că sunteți aici. Că nu mă mai simt singură, nu mă mai simt de cacao și mă simt apreciată și înțeleasă. Sper că și eu sunt pentru voi fix ce sunteți voi pentru mine!