Ultima geană de lumină (recomandare de carte )
Kristin Harmel a debutat ca reporter sportiv la vârsta de 16 ani, în St. Petersburg Times. Este autoarea a peste douăsprezece bestselleruri New York Times, inclusiv Cartea Copiilor Pierduți (The Book Of Lost Names), Locul visurilor noastre (The Room on Rue Amelie) sau The Sweetness of Forgetting. De asemenea, este cofondatoarea și gazda unui popular serial web: Friends and Fiction.
Ultima geană de lumină (The winemaker’s wife) este romanul despre care vreau să vă povestesc.
Firul narativ împletește anii 1940 și 2019, purtând cititorul între două povești.
Prima poveste ne poartă în Franța, exact în momentul în care izbucnește Al Doilea Război Mondial. Descoperim astfel viața lui Inès, care tocmai ce s-a căsătorit cu Michel Chauveau, proprietarul legendarei case producătoare de șampanie Maison Chauveau. Căsnicia lor, deși a luat naștere din iubire, este greu încercată de grijile războiului. Michel începe să ascundă muniție pentru luptătorii din Rezistență, în timp ce Inès poartă o luptă interioară cu ea însăși, simțindu-se neglijată și părăsită.
Pe lângă aceste probleme, Céline, soția șefului de cramă, rezonează mai mult cu ideile lui Michel de a lupta împotriva naziștilor, în mare parte și pentru că ea este pe jumătate evreică. De aici și până la o ruptură iremediabilă în viețile lor mai este doar un pas.
Celălalt fir narativ ne-o prezintă pe Liv Kent, aflată într-un moment dificil al vieții ei: un divorț dureros, pierderea slujbei și lipsa unui scop în viață. Datorită bunicii ei franțuzoaice, care i-a fost mereu alături în felul ei ciudat și excentric, Liv ajunge să facă o călătorie la Maison Chauveau. Aici descoperă că pivnițele casei producătoare de șampanie ascund multe secrete, o viață întreagă de minciuni, de trădări și de regrete.
Am stat până la 3 dimineața să termin cartea (deși am regretat cu vârf și îndesat a doua zi). Mi se lipise de degete și de minte. Mi-a plăcut mult.
Au fost multe adevăruri dureroase despre nemți, despre război, despre Auschwitz. Au fost multe pierderi: pierderi ale oamenilor dragi, pierderi ale trecutului, pierderi de sine și pierderi de identitate.
Kristin Harmel a reușit să facă paginile să asude toate trăirile personajelor, a reușit să mă surprindă și să văd iertarea, chiar și acolo unde nu o credeam posibilă.
Trebuie să o citiți! Vă las câteva fragmente:
“Inès și-a petrecut tot drumul spre Reims gândindu-se la Michel – la lipsa lui de încredere în ea, la descoperirea că ascundea muniție fără să-i fi spus nimic, precum și la faptul că părea hotărât s-o facă să se simtă banală și neimportantă. Obosise să trăiască cu senzația că ea nu conta, deși sentimentul ăsta nu era deloc nou.” (Ultima geană de lumină, de Kristin Harmel, p. 138)
“- Te simți bine?
Bunica Edith nu a răspuns. În depărtare, un stol de păsări negre și-a luat zborul de după coama dealului, iar Liv le-a privit îndepărtându-se. Bunica a început să vorbească abia după ce stolul s-a mistuit în zare.
– Și s-a părut vreodată că fantomele trecutului ne sunt încă alături? Și că, poate, s-au aflat tot timpul lângă noi, ca să ne amintească de ceea ce am pierdut?
Liv s-a uitat în direcția în care privea bătrâna doamnă, spre șirurile lungi de viță-de-viță, și, preț de o clipă, și-a amintit, de tatăl ei, pe care abia dacă avusese timp să îl cunoască. Era mică la vremea la care murise el, dar uneori, mai ales în clipele de tristețe și de îndoială, ea simțise o prezență alături și se întrebase dacă era cu putință să fie el. Aproape că credea asta, căci cum ar fi putut un părinte să-și părăsească definitiv copilul, fără să știe dacă totul avea să fie bine?”p. 233
Citește și: Acolo unde cântă racii, Delia Owens
