Povestea unui pandantiv cu labradorit
Adnana/ October 19, 2022/ SuperBlog/ 0 comments
Și-a aruncat ochii în oglindă înainte de a pleca de acasă și privirea i-a rămas ațintită asupra pandantivului ce îl purta la gât de atâția ani… În minte a început să i se deruleze momentul când bunica ei i l-a dăruit, atunci când a împlinit 18 ani. Toată copilăria ei fusese atrasă de acel pandantiv, despre care credea că este magic. Sclipirile lui de lumină, felul în care culorile dansau și se schimbau între ele… Era asemenea unui cameleon. De fapt, erau toți cameleonii din lume adunați într-o fărâmă de piatră, transformată în pandantiv. Da, era un cameleon al inimii, căci parcă el simțea furtuna dinăuntrul ei și, de fiecare dată când îl lua în palmă, culorile se îmbrățișau diferit.
Vedea în el toate visurile ei, care prindeau viață în timp ce razele de soare pătrundeau în magia dinăuntrul pietrei.
Bunica îi spusese povestea pandantivului și cum a ajuns să fie el cea mai de preț bijuterie a ei.
I-a povestit cum l-a găsit în nisipul fierbinte al unei plaje sălbatice, în timp ce căuta scoici. Ce căuta acolo, nici ea nu știe. Dar a știut că el a găsit-o cu un motiv. După ce a fost cu el la bijutier și a aflat despre cristalul pandantivului, că este labradorit, a început să caute mai multe despre acest cristal. Așa a aflat legenda acestuia. Se spune că Aurora Boreală (numită în tradiția eschimoșilor și “Flăcările Nordului”) a fost închisă într-o piatră din zona Peninsulei Labrador. Un războinic eschimos a eliberat o parte din flăcări cu ajutorul unei sulițe, celelalte rămânând captive în cristal.
Acum, uitându-se
în oglindă, văzuse în labradorescența din pandantiv energia bunicii. A văzut
privirea ei jucăușă și plină de bunătate. A tresărit, și-a dat după ureche o șuviță de păr și a plecat către serviciu.
Pe drum, își tot atingea
pandantivul, din când în când, neînțelegând de ce simte nevoia să facă
asta. Neînțelegând de ce fix în această
dimineață bunica a ales să îi trimită un semn.
S-a apropiat de
un taxi, vrând să deschidă portiera acestuia, dar a simțit că ceva o oprește să
facă asta. Inima a început să îi bubuie în piept, iar gâtul i s-a uscat, simțind
că nu mai poate respira. Și-a dus mâna la gât, apoi aceasta i s-a scurs încet,
de parcă toata vlaga din ea se scurgea odată cu mâna, dar s-a oprit la piept,
atingând pandantivul, din nou.
L-a ridicat între
degete și i-a privit jocul de culori, care fremătau. S-a așezat pe bordură,
simțind că are un bolovan în loc de inimă și a respirat adânc. A închis ochii,
a inspirat aerul rece, apoi a expirat lung, lăsând apăsarea să iasă odată cu
aburii albi, în frigul dimineții de toamnă.
A deschis ochii
când a auzit un zgomot foarte puternic și foarte aproape de ea.
S-a ridicat speriată de pe bordură, uitându-se disperată în jur, doar pentru a vedea că la semaforul intersecției aflată puțin mai în față, taxiul în care ea a vrut să se urce fusese izbit de o altă mașină ce venise cu viteză și trecuse pe roșu.
A clipit apăsat de mai multe ori, agitația și gălăgia din jur devenind difuze, iar mintea fiindu-i inundată de povestea bunicii. Aceasta îi spusese despre cristal că poartă în el energii protectoare, că este o piatră mistică. Dar ea crezuse că este doar o poveste inventată de iubita ei bunică.
S-a așezat din nou pe bordură și a început să caute pe Internet mai multe detalii despre acest cristal. Așa a găsit magazinul StoneMania Bijou, unde a aflat foarte multe informații despre labradorit, dar și despre multe alte pietre semiprețioase.
StoneMania Bijou comercializează bijuterii handmade lucrate din argint și pietre rare sau din cristale naturale din anul 2013, iar toate cristalele vin însoțite de certificat de garanție și conformitate.
Înțelegea acum
atracția pe care o avusese dintotdeauna pentru acest pandantiv. Și înțelegea de
ce bunica i l-a dăruit ei. Labradoritul este un cristal mistic, ce ne leagă de
lumea spiritelor și a misterelor. Era mai mult decât o bijuterie. Trebuia doar
să îl asculte.
Bijuteriile cu cristalele
de la StoneMania Bijou pot fi purtate în funcție de zodie, pentru proprietățile
lor terapeutice sau pentru chakre. Sunt frumoase, delicate, iar unele dintre
ele sunt unice, datorită formei cristalului.
Iar dacă
spiritualitatea nu este pentru tine, aceste bijuterii sunt speciale prin
simplul fapt că reprezintă o bucată din natură, din lumea care ne înconjoară și
ne uimește cu frumusețea ei, în fiecare clipă.
Surse foto:
- StoneMania Bijou
- Canva
Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 6 a concursului SuperBlog 2022.