Trage de volanul vieții, când simți că mergi pe contrasens

Adnana/ October 13, 2022/ SuperBlog/ 1 comments

Mergea repede, în timp ce un fir de transpirație îi traversa șira spinării. Respirația-i accelerată isca rotocoale mari de aburi calzi în frigul nopții, care se pierdeau în întuneric, asemenea speranțelor ei.

Trebuia să prindă autobuzul de la ora 22:30, altfel nu avea cu ce să ajungă acasă. Iar magazinul de bricolaj unde lucra era tocmai la marginea orașului. I s-a întâmplat o dată să întârzie cu unul dintre ultimii clienți ai magazinului și a pierdut autobuzul. Noroc cu un coleg, care a dus-o cu mașina până la o stație din oraș, altfel o așteptau doar câinii și mașinile care ar fi claxonat-o pe marginea șoselei.

Pavel sigur dormea la ora aceea târzie. Bine că doamna Vasilescu, de la etajul 3, era o femeie cu suflet bun și îi mai pregătea cina băiețelului, ba chiar, îi spunea și câte o poveste de noapte bună. Îi era greu să îl crească singură, trebuia să îi fie și mamă, și tată, de când soțul ei murise, anul trecut. Iar băiatul nu avea decât 7 ani. Cum să înțeleagă el, că mama ajungea în creierii nopții, pentru a putea să cumpere de-ale gurii și să plătească chiria? Cum să înțeleagă el, că din sufletul ei se rupea câte o bucată în fiecare seară în care nu era acasă, să îl învelească și să îi citească, până adormea? Tura asta era cea mai grea. Când era de dimineață, era mai bine, că îi lăsa micul-dejun pregătit, alături de bilețelul cu iubire, nelipsit în zilele cu schimbul 1.

 

Dacă ar fi avansat-o și pe ea, așa cum merita, ar fi putut să aibă program normal, 9:00-18:00, fără să mai stea cu inima în gât că îl lasă singur pe băiețel pentru atât de multe ore. Dar… ce să o avanseze… Își pierduse speranța, la fel ca aburii înghițiți de frig, când aproape alerga după autobuz. Era cea mai pricepută din departamentul responsabil de amenajări exterioare, chiar dacă era femeie. Unde mai pui că se pricepea de minune și la discuțiile cu clienții, le făcea recomandări, iar aceștia reveneau întotdeauna, să îi ceară părerea, să mai cumpere una-alta. Dar prejudecățile abureau cunoștințele și valoarea ei, pentru că era o femeie care lucra și depășea mulți bărbați în cunoștințe, într-un magazin cu materiale de construcții. Simțea că altcineva se află la volanul vieții ei, nu ea. Simțea că merge pe contrasens și nu știa cum să ajungă la direcția cea bună. 

Sursa foto: Pixabay

A ajuns acasă și a închis ușor ușa, care avea clanța stricată. Îi spusese deja proprietarului de
vreo 3 ori că s-a stricat, dar acestuia nu i-a păsat. Încercase să o repare, dar nu mai avea ce să îi facă. De alta nouă nu avea bani. A sărutat blând și prelung fruntea băiatului, vrând, parcă, să presare acolo, în visele lui o fărâmă din dragostea ei. A lăsat un bilețel de mulțumire, pentru doamna Vasilescu, apoi s-a pregătit și ea pentru somn.

După ce s-a băgat în pat, a luat laptopul ca să intre pe Internet să se mai uite ce job-uri noi au apărut pe platformă. Tot căutând, privirea i-a rămas ațintită asupra unui anunț de la Vindem-Ieftin.ro

A intrat repede pe https://vindem-ieftin.ro/despre-noi/, ca să vadă despre ce e vorba. 

Cum de nu știa până acum că există o casă de comenzi online pentru materialele de construcții?

Și uite, au și un nou concept, Depozit Virtual. Ce înseamnă asta? După două-trei click-uri și câteva minute mai târziu, a aflat că această idee aduce materialele de construcție direct de la fabrică, la client. Fără stocuri, fără manipulatori, fără sute de camioane cu marfă. Mai mult, clienții beneficiază de consultanță în achiziții și de soluții ieftine personalizate.

În mintea ei deja răsărea o frunză verde de speranță. Aburii învingeau frigul. Dacă…?

Citind cu nesaț, vede și articolul cu povestea unui Francizat Depozit Virtual. Franci… cum?

 

A lăsat puțin laptopul, a respirat adânc și s-a dus să se spele pe față. Nu putea să fie adevărat ce începea să se croșeteze în mintea ei. Firele luminii și al speranței îi rulau în minte imagini cu ea, lucrând de acasă, cu Pavel lângă ea. Imagini în care putea să își ia fiul de la școală și să iasă cu el în parc. În care seara se cuibărea în pat cu fiul ei și citeau, până adormeau amândoi. Imagini în care calvarul chiriilor sărăcăcioase și scumpe se termina, iar ea putea să își amenajeze grădina visurilor ei. Cu trandafiri albi și roșii împletindu-se în jurul leagănului din lemn. 

Sursa foto: Pixabay

S-a întors în pat, a luat din nou laptopul și a intrat să vadă categoria ‘Amenajări exterioare’, pentru a își derula în continuare filmul din imaginația ei. Mobilier din fier forjat care ar fi dat un aer vintage grădinii ei, o magazie tip căsuță în care să își depoziteze uneltele și cușca unui cățel care să le bucure zilele. Vezi detalii

Visa cu ochii deschiși, când și-a amintit de articolul cu Francizat Depozit Virtual. A pus pauză imaginației și a început să citească.

Ce este un Francizat Depozit Virtual?

Este un vânzător de materiale de construcții, pasionat de meseria lui, care își dorește să devină independent, să lucreze de oriunde și să câștige în funcție de rezultatele muncii lui, preluând administrarea unui Depozit Virtual.

Acesta trebuie să le fie alături clienților pentru a cumpăra materiale de calitate, să le scutească timp, dar la un preț corect, fără cheltuieli de stoc și de logistică. Trebuie să fie un bun negociator, pentru a negocia prețuri cât mai bune pentru clienții lui, indiferent de produs sau de cantitate.

Sprâncenele ei se ridicau a uimire cu fiecare rând pe care îl citea. Putea să lucreze de acasă? Putea să rămână în domeniul acesta, care o pasiona, fără să mai facă naveta la marginea orașului? Putea să spere la un salariu care să îi permită, la un moment dat, să nu mai stea în chirie?

Da, putea, dacă alegea să devină Francizat Depozit Virtual!

A stat așa, privind în gol, câteva minute bune. Apoi, cu degetele tremurânde, a apăsat „Aplică aici”. 

Căci de atât este nevoie pentru a trage de volanul vieții, atunci când simți că mergi pe contrasens. Mulți nu avem acest curaj, de a o lua de la capăt în altă parte. De a merge cu capul înainte, lăsând în urmă dezamăgirea și deznădejdea.

Ea a avut curaj. Pentru ea, pentru fiul ei, pentru visurile lor.

Și tu poți să faci asta! Poți să tragi de volanul vieții, dacă simți că ai bătătorit un drum care nu te duce nicăieri, dacă simți că vrei să fii antreprenor, poți afla mai multe de pe Vindem-ieftin.ro. 

Sursa foto: Pixabay

Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 4 a concursului SuperBlog 2022. 

Share this Post