Comorile din fața noastră

adnana/ September 24, 2020/ Parenting/ 0 comments

Acum vreo două săptămâni, am găsit pe jos, pe stradă, o pană de porumbel. Am ridicat-o, i-am arătat-o lui Filip și i-am spus ce este. Fabian era și el de față și a cerut să o vadă. Apoi, au vrut să o luăm acasă și chiar așa am făcut. De atunci, de fiecare dată când văd pe jos o pană, se opresc, Filip strigă: „O comoară!”, iar Fabi îl urmează: „Taai! Tai!” = Stai! Și se dă jos de pe bicicletă să ia pana.

Iar apoi, Filip o ia și o flutură în aer, în încercarea de a zbura cu ea. Iar fratele lui îl urmează, întocmai ca o oglindă.

Visați, copiii mei! Visați și zburați cât mai sus, chiar și cu o singură pană. Nu lăsați pe nimeni să vă spună că nu se poate. Voi veți putea!

De atunci, în afară de colecționat pene, am mai și vorbit despre ele, ba chiar am încercat sa scriem cu una.

Astăzi, în plimbarea cu bicicletele, am cules castane, ghinde și…pene. : )

Au fost foarte încântați să adune castane de pe jos, chiar și pe cele care erau încă învelite în stratul cu țepi. Pentru Filip, deja e al treilea an de adunat castane, pe când, pentru mezin este pentru prima dată. S-au luptat cot la cot, care adună cele mai multe, zici că erau merele de aur. Au jucat și fotbal cu câteva.

Le-am adunat ca să le pictăm sau să facem activități cu ele, veți vedea ce multe lucruri frumoase pot ieși dintr-un lucru atât de…banal.

Și, dacă tot am ajuns aici, vreau să vă (mai) spun cât de orbi am ajuns să fim. Suntem înconjurați de comori, din toate părțile.

Pene, pietre, conuri, castane, bețe, ghinde, frunze multicolore, știuleți de porumb sau tulpini de floarea-soarelui.

Adevărate comori.

Ați putea spune: Ce prostie! Ce comori? Ai dat-o în mintea copiilor?

Și eu v-aș răspunde: Nu, dar mi-aș dori. Aș vrea să mai văd lumea prin ochii lor. Să mai zăresc lumina, acolo unde ea se ascunde. Să văd magia. Să îmi imaginez că pot zbura cu o pană.

Mi-aș dori să mai ies cu mamaie pe Bulevardul Castanilor, în Ploiești, când nici la școală nu știu dacă eram și să adun cochilii albe și mici sau castane. Dacă mă gândesc la acele momente, simt și acum bucuria pe care o simțeam când vedeam cât de multe sunt și cât de importante și prețioase sunt. Sau când adunam de pe Republicii sacoșe întregi de ghinde. Dacă aveai norocul să găsești ghinde întregi, cu tot cu căpăcel, acelea erau direct diamante.

Deci da, natura e plină de comori. Ne trebuie doar ochi să le vedem și…încă ceva.

Știi ce?

O fărâmiță de memorie. Pentru că, prețioasele bucățele din natură ascund  o comoară și mai mare, pe care copiii o vor păstra în suflet o viață.

Amintirile din copilărie

Share this Post

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*