Virginie Grimaldi – recomandare de cărți
Pe Virginie Grimaldi am descoperit-o datorită recomandărilor de lectură a două femei dragi mie, pe care le admir și de la care încerc mereu să învăț câte ceva: Adina, fondatoarea grupului Părinți pe sârmă și blogger pe parintipesarma.ro și Alexa, blogger Alexisme by Alexa Stănescu și jurnalist.
Virginie Grimaldi este o scriitoare franceză, ce și-a publicat primul roman în anul 2015: Le premier jour du reste de ma vie, care încă nu a fost tradus în limba română. Au urmat O să–nțelegi când o să fii mare (2016), Parfumul fericirii e mai puternic când plouă (2017), Era și timpul să aprind iar stelele (2018), Când amintirile noastre vor veni să danseze (2019), Doar clipa fericită să-mi rămână (2020) și Totul este posibil (2022).
Dintre toate cele 7 cărți, doar prima și ultima au rămas necitite (încă). Despre celelalte 5 o să vă las câteva impresii în rândurile care urmează.
Pot spune că toate mi-au plăcut foarte mult, fiecare fiind având ceva special, pe lângă umorul delicios și emoțiile care vin ca niște valuri.
Preferata mea este Când amintirile noastre vor veni să danseze. Ce carte specială! Prima parte a cărții am citit-o cu gura până la urechi. Ce umor fain! A doua parte a devenit mai sensibilă, mi-a atins într-un mod aparte câteva corzi, întrucât și eu prețuiesc amintirile într-un fel anume.
Este vorba despre câțiva bătrâni, care trăiesc de o viață pe aceeași străduță. Acolo și-au început familiile, și-au văzut copiii crescând și au trăit frumoșii ani ai bătrâneții. Toți sunt 80 ani+, când primarul hotărăște ca în locul străzii lor să construiască o școală. Atunci, ei își încep lupta pentru casele lor, formând grupul “Octogenialii”. Prin acest grup ei încep să îi pună bețe în roate primarului, lăsând toate brutăriile din cartier fără pâine sau filmându-se în timp ce cântă un cântec rap, cu înjurături. Râdeam singură, citind. Umorul e atât, atât de bine împletit cu narațiunea și, mai apoi, cu partea emoționantă a vieții!
Aruncând o privire pe fereastra vieții fiecărei familii de
pe acea stradă, Virginie Grimaldi m-a făcut să mă gândesc mai mult la
“Carpe diem!” și la cât sunt de recunoscătoare pentru tot ce am acum
în viața mea.
Următoarea în topul preferințelor mele se află Doar clipa fericită să-mi rămână. Este cartea mamei. A oricărei mame din lumea asta.
Creionează în paralel două momente importante ale vieții de mamă – cea în care devii mamă și cea în care copiii au ajuns la vârsta la care pleacă de acasă, spre propriul lor drum.
Lili naște prematur și noi devenim martorii zbuciumului ei sufletesc, în timp ce fetița ei se luptă pentru viață.
Elise are aproape 50 de ani și doi copii mari și tocmai ce îl ajută pe fiul ei să se mute de acasă. Singurătatea o sufocă. Nu mai știe cine este, ce îi place. Nu știe cum să redevină din mamă, femeie. Dar va descoperi.
Am iubit această carte!
Iar eu am și rezonat foarte mult cu personajele: am recunoscut toate fricile, anxietățile și grijile trăite în zilele în care băiețelul meu era la terapie intensivă. Am recunoscut construirea universului meu în jurul copiilor, lăsându-mă pe mine însămi deoparte. Totuși, eu am reușit să nu ajung la 50 de ani ca să îmi dau seama că trebuie să îmi aduc aminte și
ce îmi place mie. Și cine sunt eu, ca femeie.
Nu știu dacă această carte se citește la fel dacă nu ești mamă. Dar dacă ești, e una dintre cărțile pe care o vei citi de mai multe ori, în diferite momente ale vieții.
“E duminică, e în curând ora 21, sunt întinsă pe canapea și mă uit în tavan, întrebându-mă cum o să îmi pot ocupa viața. Ce ironie, când te gândești că mi-am petrecut ultimii douăzeci și trei de ani dorindu-mi să am timp pentru mine.”
“Era o fericire simplă, o fericire care nu iese în evidență.”
“Nu s-a pierdut nimic. Nu s-a schimbat nimic. Charline și Thomas sunt mari, sunt departe, dar o să fiu tot mama lor.”
“[…] iar eu fac poze, cu telefonul, cu ochii, ca să nu uit nicicând clipele astea de fericire.”
Delicioase au fost și conversațiile scrise dintre Elise și cei doi copii ai săi. Mi s-au părut amuzante. M-am imaginat pe mine peste 20 de ani, scriindu-le pe whataspp copiilor. Oare o să fiu la fel de pisăloagă? Sau la fel de glumeață? : )
Era și timpul să aprind iar stelele este o carte frumoasă, în care viața e povestită așa cum e ea: reală, grea, frumoasă, emoționantă.
Anna are două fete, o situație financiară foarte dificilă și o poveste grea în spate. Când realitatea o izbește drept în față și își dă seama că fetele au nevoie de ea, iar scrisorile din partea băncii dau pe afară în cutia poștală, ea hotărăște să folosească banii primiți drept compensație atunci când rămâne șomeră pentru o excursie cu rulota în țările nordice.
Mi-a plăcut enorm faptul că povestea e spusă din 3 puncte de vedere: al mamei, al lui Chloe (adolescenta rebelă, cu o rană adâncă lăsată de despărțirea părinților și cu o dorință puternică de a fi iubită de oricine, cu orice preț) și al lui Lily (preadolescenta ce simte că e diferită și e hărțuită la școală).
Anna reușește în această excursie să se apropie de fiicele ei și să își învingă atacurile de panică. Probleme sunt tot acolo, o așteaptă, dar ea reușește să se dea un pas în spate și să acorde atenție acelor lucruri din viață care nu ar trebui să pice niciodată pe locul 2: familia, iubirea, ea însăși.
M-a emoționat foarte tare incursiunea în sufletul ei de mamă, felul în care își amintea de momentele când fetele erau mici și lupta ei de a fi o mamă mai bună și de a își lăsa deoparte convingerile.
“Nu pretind că sunt o mamă bună. Fiicelor mele nu le merge bine, am făcut greșeli. La fiecare hotărâre pe care am luat-o, la fiecare reacție, m-am întrebat dacă fac bine. Fiecare acțiune, chiar și cea mai nesemnificativă în aparență, are repercusiuni. Părinții sunt niște echilibriști. Mergem pe un fir întins între prea mult și insuficient, cu un pachet fragil în brațe.
Trebuie să fii atent, dar să nu-l lași pe copil să creadă că este buricul pământului; trebuie să-i oferi bucurii fără să devină blazat; să-i echilibrezi alimentația fără să se simtă privat; trebuie să-i dai încredere în el, dar să rămână modest; trebuie să-l înveți să fie amabil, dar să nu se lase înșelat; trebuie să-i explici lucrurile, dar să nu te justifici; trebuie să-și consume forțele, dar și să se odihnească; trebuie să învețe să iubească animalele, dar și să se ferească de ele; trebuie să te joci cu el și să-l lași să se plictisească; trebuie să-l înveți să fie autonom rămânând în același timp prezent; trebuie să fii tolerant, dar nu laxist; trebuie să fii ferm, dar nu dur; trebuie să-i ceri părerea, dar să nu-l lași să hotărască în toate; trebuie să-i spui adevărul, fără sa-i distrugi inocența; trebuie să-l iubești, fără să-l sufoci; trebuie să-l protejezi, dar nu să-l claustrezi; trebuie să-l duci de mână lăsându-l în același timp să se îndepărteze.”
O să-nțelegi când o să fii mare pune față în față viitorul cu trecutul.
Julia este psiholog, iar când viața o supune unor încercări grele – pierderea tatălui, pierderea iubitului, îmbolnăvirea bunicii – ea simte că se îneacă. Așadar, după câteva luni de plutit în derivă, ea se angajează la un azil de bătrâni. Aici, se redescoperă. Poveștile oamenilor a căror privire se îndreaptă acum mai mult spre trecut, decât spre viitor o fac să își înțeleagă trecutul și să meargă mai departe.
Virginie Grimaldi reușește să pună pe hârtie încă o poveste specială, prin stilul care a consacrat-o: aducând zâmbetul pe buze, ori o lacrimă pe obraz, glumind sau disecând sufletul.
Ultima, dar nu cea din urmă, Parfumul fericirii e mai puternic când plouă, a fost răscolitoare pentru mine. Este vorba despre un cuplu care divorțează, chiar dacă ea încă își iubește foarte mult soțul.
Pornind o serie de scrisori cu amintiri, ca metodă terapeutică prin scris, aflăm atât punctul de vedere al lui Pauline, cât și pe al lui. Au trecut prin multe încercări, dar păreau că se iubesc foarte mult. Totuși, partea lui de iubire s-a pierdut pe drum. Și, deși a încercat să explice cum s-a văzut totul prin ochii lui, tot nu am înțeles de ce a ajuns să fie atât de distant.
Sau poate că am empatizat mai mult cu ea. Cu sufletul ei de femeie, de mamă îndurerată, de soție părăsită.
Îmi dau seama că a trebuit ca fericirea să fugă ca să observ cât de mult țineam la ea.
Sper ca aceste recomandări să vă fie de folos și, mai mult, să vă stârnească dorința de a o descoperi pe această scriitoare. Vă promit că nu veți regreta!
Toate titlurile pot fi găsite pe site-ul editurii Univers.
Virginie Grimaldi e o scriitoare deosebită!
Citește și:
Viața ca un râu, Shelley Read
Pingback: Acolo unde sângele îngheață, Giles Kristian, editura NICULESCU
Pingback: Nu-i ușor să fugi de fericire, de Laura Frunză - recenzie - Toate pânzele sus