Nu-i ușor să fugi de fericire, de Laura Frunză – recenzie
Pe Laura Frunză o urmăresc de câțiva ani, datorită blogului pe care scrie despre tot ceea ce trăiește și, credeți-mă, că “trăiește” mult și plin. Nu știu cum face, dar mereu are o clepsidră cu timp ascunsă în mânecă. : )
Pe blogul ei am găsit mereu inspirație pentru activitățile pe care să le fac cu băieții, cum ar fi pictatul dovlecilor de Halloween în Spiderman sau numeroasele activități de Advent.
Îmi plac foarte mult și rubricile Hai cu mine la muzeu, în care Laura detaliază toate vizitele lor la muzee și Turist în România, de unde mă inspir la partea de aventură și excursii.
Printre toate excursiile și activitățile și evenimentele și cărțile traduse (căci Laura este traducător), ea a reușit să scrie și primul ei roman – Nu-i ușor să fugi de fericire.
Povestea curge ușor, firesc, natural, dar rădăcinile ei sunt adânci. Deși acțiunea dospește în jurul poveștii de dragoste dintre Ileana – o fotografă celebră și nestatornică și Bogdan – comisar-șef la secția Persoane Dispărute, rămas văduv și cu doi copii, rădăcinile firului epic duc către copilăria acestora și a felului în care relația părinți-copii își pune amprenta asupra întregii vieți.
Această temă și-a ițit capul de multe ori de-a lungul romanului, uneori direct și detaliat, prin poveștile din copilăria Ilenei și a lui Bogdan, alteori doar prin deducție, din felul în care cei doi protagoniști fug sau se ascund de traumele lor.
Ileana a avut o copilărie grea și traumatizantă. În ziua în care ea s-a născut, tatăl ei a dispărut împreună cu o colegă de serviciu. Au urmat ani întregi de abandon și respingere și din partea mamei, de grădiniță cu program săptămânal, venind acasă doar sâmbăta și duminica, de amintiri dintr-un pătuț cu zăbrele de fier și de mult plâns.
Din această cauza Ileana s-a rupt de sinele său emoțional, îngropând adânc fiecare urmă de emoție, căutând neîncetat aventura și ținându-și mintea ocupată cu altele.
Despre Bogdan am aflat că provine dintr-o familie în care a fost bătut de tatăl lui și că în ciuda faptului că mama lui s-a recăsătorit cu un bărbat bun și blând, care l-a iubit ca pe propriul lui copil, el a învățat să țină în el, la foc mic, toate emoțiile puternice.
Cei doi se regăsesc la reuniunea de 20 de ani de la terminarea liceului. El – sexy, dar învins de greutățile vieții de tată singur, ea – o femeie atractivă și independentă, cu teamă de singurătate.
Am găsit în romanul Laurei o realitate a zilelor noastre, cu greutăți, cu neajunsuri sau cu lipsa empatiei cadrelor medicale, dar și regăsirea frumuseții vieții, învățând ce înseamnă o familie sau învățând să te iubești pe tine însuți/însăți.
Deși pare o carte despre dragostea la 40 de ani, ea este mult mai mult de atât. Laura a reușit să coasă discret și fire către teme mult mai vulnerabile, precum: bullying, tulburări din spectrul autist, abandon, abuz fizic și emoțional, maturizare forțată – cauzată de decesul unui părinte, depresie sau descoperirea sinelui.
Deși foarte stufos (ai putea sparge lejer capul cuiva : )), romanul Nu-i ușor să fugi de fericire se citește repede, cu nesaț, pe nesimțite.
Mi-a plăcut mult și felul în care autoarea a construit secvențele intime dintre cei doi protagoniști. Lejer, dar suficient de detaliat. Sexy, dar nu vulgar.
Îmi place mult și povestea din spatele romanului: de la idee, la apariția editorială. După ce a stat ceva timp la dospit în mintea Laurei, ideea acestui roman a fost așternută pe hârtie datorită unui imbold primit de autoare. Laura Frunză spune:
“Și apoi am avut un interviu cu Julia Quinn (o scriitoare foarte cunoscută de cărți romantice) și am întrebat-o ce sfaturi ar oferi scriitorilor începători. Și mi-a spus ceva care avea să-mi schimbe complet mentalitatea legată de scris. Mi-a spus așa: „lumea e plină de prime capitole scrise.” Acela a fost momentul în care am realizat că nu vreau ca romanul meu să rămână doar la primul capitol. Și m-am pus pe scris constant.”
Nu pot decât să vă recomand Nu-i ușor să fugi de fericire. E un roman care te duce cu gândul la scriitura lui Kristin Hannah sau a Lucindei Riley, dar pe care îl vezi derulându-se lângă tine, aici, în România, pe străzile din București.
Felicitări, Laura! Să fie primul, dintr-un lung șir de apariții!
Citește și:
