De ceva timp am început să fac cu băieții cât mai multe experimente, activități care implică observația sau partea senzorială și jocuri de matematică cât mai atractive. Toate aceste moduri de învățare fac parte din educația STEM. Ce este Educația STEM? STEM este acronimul pentru Science, Technology, Engineering, Math (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică). Aceste
Nu știu dacă v-am spus până acum povestea logodnei noastre, dar va promit ca e amuzantă, nebunească și romantică. Și nu v-o spun așa oricum, ci o transform într-un ghid de cerere în căsătorie, care nu va da greș și va avea ca răspuns mult doritul Da! Așadar, să începem cu câteva întrebări de control:
Ieri am făcut dulceață de salcâm pentru prima dată. E o experiență interesantă, căci textura ei e diferită față de orice dulceață pe care am mâncat-o până acum. Este altfel chiar și față de dulceața de soc. Florile rămân ușor crocante, nu se topesc în gură, așa cum se întâmplă atunci când mănânci dulceață de
Ai încercat până acum dulceața din flori de soc? Eu nici măcar nu auzisem de ea până zilele trecute când am vrut să fac socată și voiam să îmi amintesc o rețetă. Dar mi-am imaginat un mix între gustul dulce și mirosul de soc și m-am apucat de treabă! Nu am avut mult soc, căci
E 2 noaptea și tocmai ce am terminat de văzut Friends – The reunion. Știu că o să regret asta de dimineață. Și o să regret dublu că acum stau să scriu, în loc să îmi culc neuronii și așa leșinați. Dar trebuie să scriu la cald. Pentru cei cărora nu le place acest serial sau
Acum câteva zile, Alexa, jurnalist la Europa Fm și blogger la Alexisme by Alexa Stănescu, a lansat o provocare despre motivele de recunoștință pe care le ai dacă stai la țară. Așa mi s-a aprins beculețul pentru articol, căci încercam să găsesc în fiecare zi câte un motiv, dar îmi era greu să aleg, căci
Mersul la mare este întotdeauna o sursa de entuziasm, nerăbdare și fericire pentru mine, la fel de mult precum este pentru copiii mei. Pentru că nici eu nu puteam să dorm cu o noapte înainte de plecare. Pentru că abia așteptam să ajung pe nisipul fierbinte, ce îți ardea tălpile, iar apoi fugeam repede-repede să
Am mai adăugat un capitol poveștii noastre. Capitolul 7. La fel de frumos, vijelios și plin. Am cunoscut împreună noi temeri, noi griji, dar și noi bucurii și zâmbete. Uitându-mă pe paginile acestui capitol nu pot să nu observ că ne-am unit mai mult. Ne-am întărit mai mult. Unul pe celălalt, dar și unul pentru
Adnana – mamă, femeie și copil. Abia acum, când le scriu, îmi dau seama ce copleșitor poate fi. Mă tot gândesc de ceva timp cum să îți spun mai multe despre mine, despre blog și despre cum pot să îți fiu utilă. Când am început blogul, acum 1 an, am scris pentru mine, pentru a
Leurda, denumită și „Usturoi sălbatic” datorită mirosului său, este o plantă care apare primăvara și care crește în pădurile de frasin, fag sau stejar. Se mai numește și „Usturoiul ursului” pentru că este una dintre plăcerile ursului tocmai ieșit din hibernare. Este o plantă sălbatică, ale cărei frunze de un verde puternic sunt lucioase și