De multă vreme am vrut să mergem la Dino Parc, dar am așteptat ca și băiatul nostru cel mic să crească puțin ca să înțeleagă mai bine. Noi am mers la început de septembrie, când ziua se anunța însorită și destul de călduță. Sincer, dintre cele două locuri de vizitat, mi-a plăcut enorm în Peștera
Ai auzit de neuroplasticitate? Este capacitatea creierului de a se restructura, de a se adapta. Doctor Celeste Campbell spune despre neuroplasticitate: „Se referă la modificările cerebrale fiziologice care se produc ca rezultat al interacțiunii noastre cu mediul înconjurător. Din momentul în care creierul începe să se dezvolte în uter și până în ziua în care
Acum, când începe noul an școlar, părinții au la dispoziție foarte multe resurse despre acomodarea la grădiniță, despre începerea școlii sau chiar școala după 1 an de pandemie și de online. Poți afla idei și soluții pentru a îți ajuta copilul să aibă parte de o acomodare blândă sau jocuri de conectare după o zi
Nu vreau ca acest articol să se transforme într-o luptă a părerilor, între a naște natural sau prin cezariană. Și nu vreau sa fie nici un articol medical, pentru că nu am expertiza necesară pentru a scrie așa ceva. Dar vreau să fie un articol care să arate prin puterea propriului exemplu ce aduce cezariana.
Ascultă povestea https://toatepanzelesus.com/wp-content/uploads/2021/08/frate-mai-mare-final-mp3.mp3 Share Autor și povestitor: Adnana Neacșu Salut! Eu sunt Andrei și o să îți povestesc cum am devenit Frate Mai Mare. Știi ce înseamnă asta? Fii atent! Nici eu nu știam, până când, într-o zi, mami și tati au venit la mine, s-au așezat în genunchi și au zis: – Andrei, iubiricã, o sã ai un frãţior sau o
Scurt istoric Tabăra de Sculptură Măgura a fost organizată între 1970 – 1985 cu scopul de a aniversa 16secole de la prima atestare documentară a Buzăului. Obiectivul Taberei a fost ca timp de 16 ani, câte 16 sculptori (diferiți, de la an la an) să sculpteze câte un bloc de piatră. De-a lungul anilor, 163
M-am gândit să adun într-un articol toate ideile de activități educative și distractive pe care le-am făcut cu piticii și le-am postat doar în social media. Sunt activități interesante, ce dezvoltă fie motricitatea fină, fie percepția asupra obiectelor sau, pur și simplu, ne-am jucat învățând și experimentând. Cuprins Învățăm planetele – varianta cu plastilină de
Niciodată, dar, crede-mă, niciodată să nu te mai întrebi: Ce poate fi mai rău de atât? Pentru că poate fi mai rău! Ceea ce urmează să vă spun este povestea vacanței noastre din acest an, asupra căreia s-au abătut toți balaurii, zmeii și căpcăunii. Am plecat la Vadu, off-camping cu rulota. Vă spun de pe
După cum vă spuneam, anul acesta am ales să mergem tot la plaja Vadu, cu rulota. De data aceasta am campat pe lângă cherhanaua Bosoanca, spre deosebire de anul trecut când ne-am îndreptat către cealaltă cherhana, aflată mai departe, Vadul Pescarilor. De ce e important să știți asta? Pentru că au fost diferențe foarte mari
Acest proiect STEM a fost gândit de soțul meu la cererea băieților de a face împreună o invenție. Au reușit să adune repede piesele necesare, pentru că la ei jucăriile sunt făcute pentru a fi demontate, nu pentru a se juca, așadar orice mașinuță cu telecomandă e făcută bucățele de fiecare dată. Măcar păstrează piesele