Salut! Eu sunt Andrei și o să îți povestesc cum am devenit Frate Mai Mare. Știi ce înseamnă asta? Fii atent! Nici eu nu știam, până când, într-o zi, mami și tati au venit la mine, s-au așezat în genunchi și au zis:

– Andrei, iubiricã, o sã ai un frãţior sau o surioarã, zice mami.

Frãţior? Surioarã? Ce sunt ãştia? Îmi cumpãraţi ceva? m-am gândit eu în timp ce mă uitam mirat la ea.

– O sã fii Frate Mai Mare! zice tati.

Ce o sã fiu? Îmi place cã o sã fiu ‘mai mare’. De când îmi doream asta! Dar ce e ãla ‘frate’? mã gândeam eu. Am apucat sã zic doar: “Ce înseamnã ‘frãţior şi surioarã’?”
Ai mei m-au pupat şi au început sã îmi explice. Nici prin gând nu îmi trecea ce avea sã însemne toatã treaba asta cu frate, surioarã şi ce au mai zis ei.

– În burticã la mami o sã creascã un bebe. Burtica ei se va face din ce în ce mai mare, panã când bebe va creşte suficient şi va fi pregãtit sã vină pe lume,  a început tati sã îmi spunã.
Aha. Bebe. Mami. Burticã. Şi ce treabã are asta cu mine?
Mami a continuat:

– Bebe din burticã va fi parte din familia noastrã. Vom fi patru de acum: tu, mami, tati şi bebe. Sã fii Frate Mai Mare e o misiune foarte importantã. O sã poţi avea grijã de bebe, aşa cum are şi mami. O sã îl spãlãm împreunã, o sã îi cântãm, o sã îl legãnãm când plânge…şi apoi, când va mai creşte, o sã te joci toatã ziua cu el!

Aa, deci e ca o jucãriee! Yupiiii! Mie îmi plac mult jucăriile. Deci dacă să fii Frate Mai Mare înseamnă să primești un bebe cu care să te joci, o sa fie super tare! Abia aștept!

Zilele treceau, burta mamei se umfla ca un balon şi, din când în când, mami mai zicea “Hai sã vorbim cu bebe!” şi ne aşezam pe canapea, eu la mami în braţe şi vorbeam cu burtica mamei, imaginându-ne cum ne ascultã bebe. Îi povesteam ce joculeţe am mai facut, pe unde am mai fost…
Într-o zi, mami mi-a zis:

– Ţupi, ştii cã atunci când va veni bebe, va fi foarte mic şi o sã aibã şi el nevoie de lapte ca sã creascã. Ce zici dacã o sa împãrţiţi țiți şi una va fi a ta, iar cealaltă a lui bebe?

– Asta e a mea. Şi aia e al lui bebe,  am zis eu, deja fãcând împãrţeala cum mi se pãrea mie mai convenabil.

Apoi, mami s-a dus la doctor, ca sa ii faca o poza lui bebe.
Nu am înțeles exact cum, cică ar fi avut un aparat special…că și eu luam
telefonul și făceam țac-țac spre burta maaare a mamei, dar nu vedeam niciun bebe.
După poza asta, am aflat că bebe urma să fie tot băiețel. Adică așa…ca mine. Mi-ar fi plăcut mai mult să fie fetiță, dar dacă poza zice așa…

După câteva zile, mami a început sã mã întrebe cum aş vrea
sã îl cheme pe bebe. “Ai lãv iu” am zis eu. Mami a râs şi apoi a zis:

– Foarte frumos, dar asta înseamnã în engleza ‘Te iubesc.’ Nu prea cred că îl putem folosi ca nume. Aşa ne exprimãm iubirea.

În altã zi, iar m-a întrebat. Şi eu am rãspuns: ‘uini dã pu’ şi iar am râs amandoi. Pe masură ce trecea timpul, treaba asta cu numele era din ce în ce mai amuzantã. Mami îmi zicea nume de bãieţi şi eu îi spuneam dacã
îmi plac sau nu. Mã simţeam atât de mare şi sigur pe mine, dacã mami îmi cere pãrerea într-un subiect atât de important cum e numele viitorului meu frãţior, înseamnã cã are mare încredere în mine. ‚Stai liniştit frãţiorule! Îţi voi alege cel mai frumos nume din lume!’ gândeam eu. Câteodatã voiam sã îl cheme Paul, altãdatã Damilean, apoi Hoctavilean, David şi câte şi mai câte…începuse chiar sã îmi placã sã vorbim despre bebe ăsta.

– Vreau sã vorbesc cu bebe. Mi-e dor de bebe, am zis într-o zi în care mami uitase sã îmi propunã sã vorbim cu el.

– Bine, hai sã vorbim.
Şi mami s-a aşezat pe canapea şi am început sã mângâiem burtica şi sã vorbim cu ea. Eu îi ziceam mai mult în șoaptă așa…că nu voiam să audă mami ce îi zic.

– Ce faci, bebe? Cum e acolo în burticã? Cred cã e tare bine…mami îţi ţine de cald, inima ei îţi cântã melodii cu ‚bum-bum-bum’, mãnânci şi dormi, nu?

– Ooo, ce fericit e bebe cã vorbeşti cu el! Când o sã se nascã, o sã îţi recunoascã vocea! Iar când va fi supãrat şi va plânge, tu îl vei putea lua în braţe şi îi vei putea spune: ‘Gata, frãţiorul meu! Nu mai plânge, sunt aici!’ Iar el se va simţi în siguranţã cu tine pentru cã te cunoaşte de când era în burticã şi nu va mai plânge, a zis mami.

– Hmm…Oare chiar aşa o sã fie? ma gândeam eu, puțin temător, recunosc.

Într-o zi mă jucam cu şinele de tren. ‘Ciu ciuuuu’ venea trenul şi maşinile opreau la barierã. Când, deodată, mă cheamă mami repede sã pun mâna pe burticã. Imediat m-am dus şi ce crezi? Am pus mâna pe burta mamei
şi am simţit ceva ce nu mai simţisem niciodată. O lovitură uşoarã în palmã,
care parcã se juca cu mine. Şi burtica mamei se mişca într-un mod amuzant, zici cã erau valuri care veneau şi treceau, iar şi iar.

– Aşa mişcã bebe în burticã, mi-a explicat mama.
 “Aaa”, am reuşit eu sã zic deși încă încercam sã înţeleg cum bebe, care e în burtică la mami, adică acolo undeva înăuntru, e atââât de forţos încât să miște şi sã zguduie aşa buricul mamei. Şi toatã burta . Cred că e mare dacã poate face aşa. Dar dacă e mare cum încape în burta mamei Hm…ciudată treaba cu bebe ăsta.

– Poate deschide bebe uşiţa şi zboarã ca un avion,
am zis eu nedumerit. Şi mami a râs foarte tare când m-a auzit, iar apoi a început sã îmi explice cum va fi când bebe va veni pe lume:

– Când afarã va fi toamnã, adicã toate frunzele din copaci vor cãdea, iar vremea va fi ploioasã şi rece, atunci va veni bebe. Va fi momentul când o sã merg la spital şi doamna doctor o sã îl ajute pe bebe sã iasã din burticã. Apoi, tu ne vei putea vizita şi îl vei cunoaște pe frãţiorul tău. Iar după câteva zile, o sã venim şi noi acasã.

– Adicã o sã dorm doar cu tati cât eşti tu
plecată?
– Da, dragul meu. Tati te va ţine în braţe şi veţi dormi amândoi cât timp eu sunt la spital. Totul va fi bine. Vei fi în siguranţã şi sunt sigurã cã timpul va zbura pânã când eu şi cu bebe vom veni acasã şi vom putea dormi din nou împreună.

Vara a fost frumoasã. Soarele mă încălzea, apa din piscină mă rãcorea…Brrr! Iar iarba din curte îmi gâdila tălpile goale. Mami îmi făcea în fiecare zi înghețatã, burtica ei creștea şi era tare frumos.

Apoi soarele a început să fie tot mai zgârcit şi sã iasã din nori tot mai rar, iar tălpile mele goale prin iarba moale au început să fie reci. Frunzele copacilor au început să se îngãlbeneascã şi ploua mai mereu. Dar chiar şi aşa tot îmi plăcea să ies afarã pentru cã mami îmi dădea cizmuliţe şi
costumul meu ‘pentru apã’ şi ma lãsa sã ma joc prin băltoace. Dar gândul meu fugea şi la bebe. Şi îi ziceam mamei:

– Dupã ce vine bebe cumpãram cizmuliţe cu lãbuţe, cum am eu, ca sã se bage şi el în bãltoace!

Apoi frunzele au început sã cadã. Una câte una. Şi de fiecare datã când vedeam un copac care îşi pierdea frunzele la orice adiere uşoarã a vantului, o întrebam pe mami:

– Când vine bebe? Mai are mult?

Într-o zi, nu mă simţeam bine. Frigeam şi simţeam cã nu am energie sã mã joc. Mami a avut grijã de mine, m-a mângâiat şi mi-a dat siropuri dulci și bune ca sã nu mai fac febrã. Dar seara, a început şi ea sã se simtă rău. Numai cã ea nu răcise, ca mine. Erau semnele cã bebe e pregãtit sã vinã
din burticã. Am plecat toţi trei la spital şi pe drum mami mi-a zis:

– Andrei, acum lucrurile se vor întampla aşa cum ţi-am povestit. Mergem la spital, doamna doctor o va ajuta pe mami sã îl aducă pe lume pe bebe, iar mâine tu vei veni la noi în spital sã îl vezi pe frãţiorul tãu.

– Bine mami, am zis eu.
Numai cã nu eram prea sigur ca e aşa bine. Simţeam ceva prin burticã şi era ciudat. Simţeam…ca şi cum îmi era foame. Dar nu îmi era. Mami parcã știa ce simt şi m-a luat în brațe și m-a strâns tare tare. Apoi a venit şi tati şi ne-a îmbrățișat. Nu mã mai simţeam ciudat. Cãldura lor mã liniştea.
Nu voiam sã plece mami, dar ştiam cã doar aşa îmi puteam întalni în sfarşit
frãţiorul. Şi abia aşteptam asta.

Am lãsat-o pe mami la spital şi am plecat acasă cu tati.
Ne-am jucat, au venit şi bunicile mele, ne-am distrat, am dansat…apoi am
dormit în braţe la tati. Deși eram puţin neliniştit. Mâine era ziua cea mare
când chiar deveneam Frate Mai Mare.

A venit dimineaţa şi m-am trezit devreme ca sã mergem la mami şi la bebe. Eram aşa de nerãbdãtor! Tati m-a îmbrăcat frumos şi am plecat.
Mi s-a parut tare lung drumul panã la spital. Apoi am intrat pe nişte holuri,
unde am văzut mulţi doctori…Oare care e cel care l-a adus pe lume pe
frățiorul meu?
Am intrat apoi într-o camerã unde am văzut-o pe mami. Mami
m-a îmbrățișat și m-a pupat muuult şi apoi a zis:

– Vrei să îl vezi pe frăţiorul tău?
– Daaaaa!

Apoi m-a luat în brațe și mi-a arătat într-un pãtuţ de plastic un bebeluș care semăna cu o păpușă.

– Ce mic eee!
Şi apoi am zguduit puţin pãtuţul ca sã îl legãn cum ştiam eu mai bine.

– Da, mami. E mic şi fragil, o să avem grijă de el!

 I-am dat un pupic bebeluşului şi am simţit ca era aşa moale şi călduț…Hmm…Cred ca o sã îmi placã de el.

Apoi am mai îmbrățișat-o puţin pe mami şi am plecat acasă.
Seara, înainte să adorm m-am gândit cã de mâine, când va veni bebe acasã, o sã fiu Frate Mai Mare. Va începe misiunea mea importantã!