Se deschide ușa și apare…
– Maaamiiii! Ce dor mi-a fost de tine! spun eu și mă arunc în brațele ei. Ce dor mi-a fost de mirosul ei, de îmbrățișarea ei caldă…
– Și mie de tine, puiule! Te iubesc!
– Și eu te iubesc! Unde e bebe? întreb eu curios.

Știți că Mami a fost la spital ca să îl aducă pe lume pe frățiorul meu. V-am povestit aventura mea cu burtica mamei și cu bebelușul pe care voiam să îl cheme Ai lăv iu. Misiunea mea de Frate Mai Mare a început, iar azi mami și bebe au venit acasă.
Chiar atunci apare și Tati, în brațe cu o chestie mică, înfășurată într-o păturică. Arăta ca… o sticlă de apă învelită. Doar nu are chef de glume acum, nu? Se apleacă și abia atunci îi văd fața frățiorului meu: e ca o păpușă! Seamănă cu bebelușul de jucărie al prietenei mele, Mara.
Are fața… cât palma mea. Am și verificat asta! Ochii îi ține închiși, dar parcă sunt așa… umflați, ca ai unei broscuțe. Haha! Arată amuzant, dar îmi place de el. E drăgălaș. Și așa liniștit… nu zice nimic!

– Pot să îl țin și eu în brațe? întreb eu.
– Desigur! a zis Tati.

M-am așezat pe canapea, iar el mi l-a pus pe bebe în brațe. Nu e chiar așa ușor cum îmi imaginam! Dar e așa călduț… Și miroase… într-un fel. Îmi place! Apoi i-am mângâiat cât am putut eu de ușor fața mică și năsucul și mai mic. Zici ca e un nasture! Hi!Hi! E așa fin și moale…

Și uitându-mă așa la el, simt cum inima începe să îmi bată mai tare, nu știu exact de ce, dar simt că e ceva important! Cred că… cred că… Cred că a început să bată și inima mea de Frate Mai Mare! Da, da, sigur e asta!

Apoi Mami l-a luat pe bebeluș și l-a pus în pătuțul lui, iar după aceea a venit la mine să mă îmbrățișeze din nou. Dintr-o dată, îmi vine în cap un gând:

– Mami, cum îl cheamă pe bebe, până la urmă?
– Ce întrebare bună, dragul meu! Frățiorul tău se numește Alexandru.
– Ce nume frumos! Bine, nu la fel de frumos ca Hoctavilean sau Ai lăv iu, cum ziceam eu, dar… sună frumos. Da, e un nume bun!

Dintr-o dată a început să sune o alarmă, m-am și speriat! UAA! UAAA! UAAAAA! Era ascuțită și tare, de mă dureau urechile! Dar, ce să vezi, era bebelușul, care începuse să plângă!
Se pare că nu e chiar așa tăcut cum credeam eu… A plâns și a plâns, în timp ce Mami îl legăna prin cameră.
Mă dureau urechile, dar simțeam și ceva ciudat prin burtică. Hmmm… Prea mult îl ținea Mami în brațe. Pe mine de ce nu mă leagănă așa? Și totuși… Mi-era milă de el, părea că îl doare ceva…

-Mami, pot să îl liniștesc eu? am întrebat.

Plângea așa tare… Ne-am așezat pe canapea și eu am început să îi mângâi fața și năsucul ca un nasture și am început să îi cânt: Dormi ușor, puișor, tu vei visa dormitor… Așa țineam eu minte că îmi cânta Mami când eram bebeluș. Tot plângea. Cred că nu mă auzea. Așa că m-am apropiat de urechiușa lui și i-am cântat din nou. Și… a tăcut. A făcut ochii mari și a ascultat. Apoi a început să sugă și a adormit.
Eu, frățiorul lui, am reușit să îl adorm pe bebe! Doamne, cred că am o magie de Frate Mai Mare!

-Andrei, puiule, ești cel mai bun frățior! Mai ții minte când vorbeam cu burtica și îți spuneam că bebe îți va recunoaște vocea? Ei bine, tocmai asta s-a întâmplat! Cântecelul tău l-a făcut să se simtă în siguranță și s-a liniștit! a zis Mami.

Apoi, cât Alexandru a dormit, eu m-am jucat împreună cu Mami și Tati, am citit și am băut lapte călduț. Ce bine e! Mi-era dor să mă joc așa cu amândoi!

Seara a venit momentul băiței. Am pregătit împreună cu Mami un prosop mic, un scutec și o pijama, care pe mine nu mă încăpea. Am vrut să o probez, că era frumoasă, cu dinozauri și, deși m-am chinuit puțin, nici măcar un picior nu am putut să bag în ea. Așa că, am lăsat-o pentru Alexandru. Sunt sigur că lui îi vine, la cât e de mic!

Lângă haine, erau puse și câteva tuburi și sticluțe. Hmm…oare ce o fi în ele? Apoi, Mami a pregătit cădița și a potrivit apa să fie călduță.

L-a dezbrăcat pe bebe și l-a băgat în apă, iar eu am ajutat-o să îl spele pe burtică, pe picioare… L-am spălat chiar și pe față!

– Hei, ce bine te descurci! Ce curat e acum frățiorul tău! Mulțumesc pentru ajutor! a zis Mami.
– Nu știu ce te-ai fi făcut fără mine! i-am spus eu mamei, umflându-mi pieptul ca un păun! Mă simțeam important!

Apoi, cât timp Mami l-a adormit pe frățiorul meu, eu mi-am adus aminte de tubulețele și sticluțele pregătite. Așa că m-am dus și le-am mirosit pe fiecare în parte. Unele erau ca smântâna și miroseau frumos, de aia m-am și dat pe față, în par și pe picioare.  A fost așa amuzant, că alunecam ca pe gheață, eram ca pe un patinoar de… smântână. Altele erau un praf alb, așa… ca făina din care facem brioșe. Astea nu mi-au plăcut, că m-au făcut să strănut când le-am întors cu fundul în sus și a început să ningă cu făină.  Hapciu! Hapciu!

Când m-a găsit Mami, eu eram acoperit de ceva lipicios și alb, că smântâna aia și cu făina din tubulețe se amestecaseră și mă murdariseră tare. Și din ce încercam să mă curăț și să scap de cleiul ăla de pe mine, parcă mai rău se lipea. Așa că Mami m-a luat cu două degete pe sus și m-a băgat direct la băiță! Yupiiii! Îmi place așa tare să fac baie și să mă joc în apă și… Îmi mai place ceva: când Mami spală șamponul din părul meu și mă mângâie așa pe cap, cu apă călduță…  Asta îmi place cel mai mult!

Îmi place să fiu Frate Mai Mare, că mă joc cu bebelușul, râd, îl iau în brațe… Un singur lucru nu îmi place: că Mami îl ține mereu în brațe. Ba să îi dea să sugă, ba să îi schimbe scutecul, ba să îi facă băiță, ba că plânge… Mami stă cu el, mai mult decât stă cu mine. Și asta mă face trist și furios. Vreau să stea și cu mine așa! De asta uneori simt că îmi vine să țip și să lovesc și să arunc cu jucării când ea e cu el în brațe. Simt cum mi se strânge burtica, așa, și simt un vulcan care erupe din pieptul meu!

Dar Mami îmi spune că e normal să mă simt așa uneori și că asta se numește „gelozie”. M-a învățat ca atunci când simt că erupe vulcanul, să îmi imaginez că erupe cu bomboane, iar eu le mănânc pe toate, până nu mai pot! M-a mai învățat să fac o cursă de alergare contracronometru de la ușă și până în sufragerie. Și după ce alerg, nu mai îmi simt burtica strânsă și nu mai simt că îmi vine să țin pumnii strânși. Cel mai fain e că, după cursă, ea vine și stă cu mine, vorbim sau citim o carte, râdem sau ne jucăm și chiar mă simt bine. Uite, că stă și cu mine!

Într-o zi, am vrut să îl țin în brațe, dar nu așa, oricum! Am rugat-o pe Mami să mi-l pună pe burtică, în timp ce stăteam întins. Hihi! Stătea ca o broscuță țestoasă pe mine, încercând să își țină capul ridicat. Avea o burtică așa călduță! Eu râdeam de nu mai puteam, că era haios, când, dintr-o dată, Alexandru reușește să se întindă și să mă pupe. Cel puțin, așa am crezut. De fapt, știi ce făcea? Încerca să îmi sugă nasul, a crezut că o să curgă lapte din el! Hihihi! Am râs muuuult!

Nu știu cum s-a întâmplat, dar parcă peste noapte, frățiorul meu a crescut. Nu mai doarme așa mult, stă și se uită la noi cum ne jucăm. Ba chiar, a început să scoată sunete noi. Zici că e o jucărie cu baterii! Uneori îmi vine să îi scot bateriile, ca să tacă puțin, dar nu am găsit de unde pot să i le scot… Nu are nicio clapetă, pe nicăieri, că am căutat-o!

Aaa! Știi ce mai e tare? Când ne jucăm „Prinselea”! Știi cum se joacă?
Noi ne jucăm așa: Mami îl ia pe Alexandru în brațe, iar el ține în brațe o minge. Eu trebuie să îi prind și să le fur mingea. E super distractiv, chiar și pentru Alexandru, care e mic și nu prea înțelege multe. Dar cred că i se pare amuzant cum alerg eu spre ei și îl trag de piciorușe. Râdem amândoi așa de mult, încât, la un moment dat mă dor obrajii de la atâta râs. Pe el nu l-or durea?… Nu cred. Că el nu are atâția dinți ca mine. Poate de asta…

Tot de la Mami din brațe îi place și să danseze. Când punem muzică și eu fac tot felul de scheme complicate de dans, el dă din mâini și din picioare ca un roboțel, din ce în ce mai repede. Eu ți-am zis că are pe undeva bateriile ascunse… Cred că vrea să danseze ca mine. Și când eu obosesc, Mami îl pune pe Alexandru în scaunelul lui, iar el continuă să dea din picioare acolo, iar Mami mă ia pe mine în brațe și dansăm. Îmi place așa mult… Mai ales când pun capul pe pieptul ei și ea mă leagănă așa, ușor, pe muzică, exact ca atunci când eram bebeluș.

Eh… Toate ca toate… Să știi că e destul de frumos să fii Frate Mai Mare. Abia aștept ca Alexandru să facă și el ceva mai mult decât datul din mâini sau picioare și bolboroseala aia pe care o scoate în limba lui și să mă pot juca fotbal cu el sau… să fim luptători!!