Rămâne de văzut cum va fi, cum se va simți, atât din partea lui, cât și din partea mea. Sper să fie cu trăiri frumoase și pline de experiențe. Fie ele pozitive sau negative. Pentru că cele pozitive ne aduc zâmbetul, pe când cele mai puțin bune ne întăresc și ne învață.
Cum mă simt eu, după acești 6 ani de homeschooling, unschooling, adică, pe românește, de stat acasă cu cei mici?
Am emoții. De câteva săptămâni mă gândesc cum va fi. Sunt nerăbdătoare și temătoare, în același timp.
Sunt obosită psihic, după 6 ani la voltaj maxim, în ultimii 3, adăugându-se și Fabian.
Dar mă simt norocoasă ca am putut să îi fiu alături în acești ani importanți.
Am încredere în el, pentru că este un băiețel tare bun și independent. Mi-e teamă că o să se închidă în el dacă emoțiile puternice îl copleșesc.
Sunt fericită, pentru că pare nerăbdător să înceapă.
Sunt supărată, pentru că pandemia nu a trecut.
Mă întreb dacă mai ține minte tot ce l-am învățat. Mă întreb dacă se va obișnui cu metodele de învățare de la clasă.
Sunt curioasă cum va fi doamna educatoare, dacă se va conecta cu ea. Abia aștept să își cunoască colegii, să îmi povestească despre ei!
Port în mine un dans al emoțiilor, al trăirilor. Le simt pe toate în același timp. Și totuși, le disting pe fiecare în parte.
Sunt împăcată că acum, mare fiind, înțelege mai bine tot ce se întâmplă, știe să vorbească despre emoțiile lui și sper că împreună să reușim să trecem și prin pasul aceasta firesc al vieții noastre.
Am ales special aceste cuvinte: să trecem PRIN. Nu am zis să trecem DE pasul acesta.