Grădinița prin ochi de mamă. Primul an de grădiniță la aproape 6 ani
Acum, când începe noul an școlar, părinții au la dispoziție foarte multe resurse despre acomodarea la grădiniță, despre începerea școlii sau chiar școala după 1 an de pandemie și de online.
Poți afla idei și soluții pentru a îți ajuta copilul să aibă parte de o acomodare blândă sau jocuri de conectare după o zi la școală.
Despre acomodarea la grădiniță am scris și eu un articol, îl găsiți aici, găsind foarte folositoare cartea Mirei Loghin, “Grădinița pentru totdeauna”.
Mai mult, și
Alexa Stănescu are un interviu în care Mira vorbește despre primul an de
grădiniță, dar și despre grădinița online. Îl găsiți aici.
Și Ada, de la “Ceai cu mamici” vorbește despre emoțiile unei mame după 1 an de homeschooling. Articolul este aici.
Dar eu astăzi vreau să îți destăinui relația noastră cu grădinița, mai atipică, ce-i drept. Vreau să îți spun cum mă simt eu, o mamă care a stat acasă cu cei mici, deveniți acum - mai mari...
Filip, băiatul meu cel mare împlinește 6 ani în noiembrie. Când avea 3 ani s-a născut frățiorul lui și am decis că varianta cea mai bună pentru a îl feri pe cel mic de viroze și alte complicații ar fi ca Filip să nu meargă la grădiniță.
Apoi, când a împlinit 4 ani, a fost la grădiniță maxim 2 luni, cu intermitențe, căci mergea câteva zile și apoi stătea bolnav, acasă. Și era darnic. Așa cum preconizasem cu un an în urmă, fratele lui a luat și el fiecare boală.
Am avut noroc de o doamnă educatoare blândă și înțelegătoare, care ne-a permis acomodarea treptată, dar chiar și așa, de la zi la zi, Filip nu se dezlipea de mine. Când trebuia să ieșim pe ușă începea să plângă și nu se oprea. Urcatul cu forța în mașină nu era o opțiune.
Anul trecut, la 5 ani, l-am înscris, dar, din cauza pandemiei și a scenariilor acasă-online, a
rămas tot acasă.
În toată această perioadă am vorbit cu el despre grădiniță, despre cum este acolo și despre ce se întâmplă în fiecare zi.
Am făcut jocuri de rol cu animăluțele de pluș, unde câte un cățeluș era trist că rămâne la grădiniță și i se făcea dor de mama lui.
Am făcut homeschooling cu el și am abordat diverse metode și activități. Am lucrat și pe caietele primite de la grădiniță, dar și prin experimente, prin activități interactive sau creative. Găsiți pe pagina de Facebook Toate pânzele sus toate ideile noastre.
Și iată că am
ajuns în prezent, când a trebuit să hotărâm dacă îl înscriem tot la grădiniță
sau la școală.
Și am ales
grădinița. Nu cred că este pregătit emoțional pentru școală. Din punct de
vedere al cunoștințelor, cred că se descurcă destul de bine. Am observat că are
un tip de învățare prin mișcare și că dacă bați apa în piuă cu ceva, nu îl
atragi.
Din punct de
vedere social, este destul de retras atunci când întâmpină grupuri mari de
copii. Dar aici este vorba și despre personalitatea lui. A avut și are perioade
și perioade. Perioade în care era extrem de deschis și vorbăreț, chiar și cu străinii.
Și perioade în care nici cu prietenii lui nu a mai vrut să vorbească.
Așadar, da! Primul an adevărat de grădiniță, la aproape 6 ani.
Rămâne de văzut cum va fi, cum se va simți, atât din partea lui, cât și din partea mea. Sper să fie cu trăiri frumoase și pline de experiențe. Fie ele pozitive sau negative. Pentru că cele pozitive ne aduc zâmbetul, pe când cele mai puțin bune ne întăresc și ne învață.
Cum mă simt eu, după acești 6 ani de homeschooling, unschooling, adică, pe românește, de stat acasă cu cei mici?
Am emoții. De câteva săptămâni mă gândesc cum va fi. Sunt nerăbdătoare și temătoare, în același timp.
Sunt obosită psihic, după 6 ani la voltaj maxim, în ultimii 3, adăugându-se și Fabian.
Dar mă simt norocoasă ca am putut să îi fiu alături în acești ani importanți.
Am încredere în el, pentru că este un băiețel tare bun și independent. Mi-e teamă că o să se închidă în el dacă emoțiile puternice îl copleșesc.
Sunt fericită, pentru că pare nerăbdător să înceapă.
Sunt supărată, pentru că pandemia nu a trecut.
Mă întreb dacă mai ține minte tot ce l-am învățat. Mă întreb dacă se va obișnui cu metodele de învățare de la clasă.
Sunt curioasă cum va fi doamna educatoare, dacă se va conecta cu ea. Abia aștept să își cunoască colegii, să îmi povestească despre ei!
Port în mine un dans al emoțiilor, al trăirilor. Le simt pe toate în același timp. Și totuși, le disting pe fiecare în parte.
Sunt împăcată că acum, mare fiind, înțelege mai bine tot ce se întâmplă, știe să vorbească despre emoțiile lui și sper că împreună să reușim să trecem și prin pasul aceasta firesc al vieții noastre.
Am ales special aceste cuvinte: să trecem PRIN. Nu am zis să trecem DE pasul acesta.
Bine ai venit, grădiniță!
Sursa foto: Pinterest (Jake Olson Studios)
