Astăzi, băiatul meu cel mare a început grupa mare. Câte gânduri, câte emoții, neliniști și îngrijorări…

A mai fost și anul trecut, când avea aproape 4 ani, dar a fost o încercare eșuată de acomodare. Deși a fost una blândă, din cauza îmbolnăvirilor foarte dese, nu reușea să se obișnuiască bine 2 -3 zile, că deja stătea acasă cel puțin o săptămână. Am renunțat. Se închisese în el, avea pavoruri nocturne și…nu era fericit. Așa că, am continuat eu cu el acasă, atât cât am putut.

Anul acesta venea cu mari speranțe pentru noi. Speram că va fi un an care să îi deschidă o nouă lume. Dar pandemia ne-a ruinat visul. Așa că au apărut grijile.

Nu am scris prea mult despre cum ne afectează pe noi Covid-ul. Dar, vă mărturisesc acum, în ideea că poate suntem mai mulți care gândim în acest fel, faptul că cel mai tare mă înspăimântă scenariul în care ne-am îmbolnavi atât eu, cât și soțul meu. Și dacă boala ar fi agresivă, iar noi am necesita internare. În cazul acesta, ce s-ar întâmpla cu copiii? Copii care au aproape 5 și aproape 2 ani.

În primul rând, nu au mai stat niciodată fără noi. Singura perioadă a lui Filip fără mine a fost când l-am născut pe Fabian. Iar Fabian…ei bine, nu a dormit nici măcar o dată fără mine.

În al doilea rând, vor sta cu bunicii. Bunici care, deși sunt relativ tineri între 48-53 de ani, au câte o problemă de sănătate.

De aceea mă sperie Covid. Acest scenariu mă îngrozește.

Azi noapte nu am dormit prea bine. Ni se transmisese vineri că ne vom vedea astăzi afară, cu toții, cu măști, câteva minute. Mi-a fost foarte teamă. Abia așteptam, pe de o parte, iar pe cealaltă parte mă gândeam să nu mergem.

Astăzi, a fost prima zi de grădiniță. Am fost, am stat afară, cu măști. Totul ok. Apoi, doamna educatoare a intrat câteva minute cu cei mici în clase. Băiatul meu nu a vrut. Țineam mâna pe pieptul lui și îi simțeam inima cum bate foarte tare. Am încercat să îl conving, atât eu, cât și soțul, dar nu am reușit. Apoi, i-am spus că așteptăm și că vom intra când va fi el pregătit. Am așteptat până ce doamna a ieșit cu copiii.

Astăzi, nu a fost pregătit. Dar va fi. La un moment dat.

Scriu aceste rânduri ca să îmi aduc aminte de prima lui zi de la Grupa Mare. Și scriu pentru că, în învălmășeala emoțiilor, nu am făcut nici măcar o poză. Una singură.

Vreau să îmi amintesc că băiatul meu și-a luat sandalele și adidașii, după ce i-am pus la uscat și m-a rugat să îi mai spele el puțin, că nu erau bine spălați.

Vreau să îmi amintesc că a avut o cămașă bleu, cu blugi albaștri și adidași albi. Iar masca era neagră, cu dinozauri.

Iar de la grădiniță am plecat cu cel mic urlând. De ce? Pentru că el voia să intre la copii. Ce ironie…: )

Și mai vreau să îmi amintesc că astăzi ne-am jucat cât a vrut el. S-a uitat la desene cât a vrut el. Și am făcut împreună brioșe.  

Astăzi…Filip, băiatul meu cel mare e cu un pas mai aproape de ‘Mare’…