Ieri am făcut dulceață de salcâm pentru prima dată. E o experiență interesantă, căci textura ei e diferită față de orice dulceață pe care am mâncat-o până acum. Este altfel chiar și față de dulceața de soc. Florile rămân ușor crocante, nu se topesc în gură, așa cum se întâmplă atunci când mănânci dulceață de
Ai încercat până acum dulceața din flori de soc? Eu nici măcar nu auzisem de ea până zilele trecute când am vrut să fac socată și voiam să îmi amintesc o rețetă. Dar mi-am imaginat un mix între gustul dulce și mirosul de soc și m-am apucat de treabă! Nu am avut mult soc, căci
E 2 noaptea și tocmai ce am terminat de văzut Friends – The reunion. Știu că o să regret asta de dimineață. Și o să regret dublu că acum stau să scriu, în loc să îmi culc neuronii și așa leșinați. Dar trebuie să scriu la cald. Pentru cei cărora nu le place acest serial sau
Leurda, denumită și „Usturoi sălbatic” datorită mirosului său, este o plantă care apare primăvara și care crește în pădurile de frasin, fag sau stejar. Se mai numește și „Usturoiul ursului” pentru că este una dintre plăcerile ursului tocmai ieșit din hibernare. Este o plantă sălbatică, ale cărei frunze de un verde puternic sunt lucioase și
În căutarea unor gustări cât mai sănătoase, mi-am adus aminte de grupul de unde mă inspiram atunci când amândoi băieții aveau alergii. Și am avut succes din nou, datorită unei mămici foarte dedicate și pricepute, de la care am preluat această rețetă de biscuiți cu ovăz și pe care am modificat-o în funcție de ceea
Dacă nu ați pregătit încă lecturile pentru luna Decembrie sau dacă ați lăsat în ultimul moment surpriza pentru ghetuțe, m-am gândit să vă arăt ce cărți despre Crăciun și iarnă avem noi și poate vă vor ajuta. 1. Brăduțul de Crăciun Editura: Crișan Este o carte tridimensională, cu imagini reale, iar povestea este absolut încântătoare. Animalele
Trăim vremurile pe care le trăim. Grele, incerte, iar sănătatea e mai importantă ca oricând, acum, când spitalele se sufocă. Știați că există și gem de măceșe? De aceea, pe lângă fructe și legume proaspete sau suplimente cu vitamina C și D, am recurs și la câteva metode naturale de întărire a sistemului imunitar. Siropul
Dintre toate bogățiile pe care ni le oferă toamna, dovleacul este singurul care nu prea a fost pe gustul meu, înainte să fiu mamă. Astăzi am pentru voi o rețetă de biscuiți cu dovleac, luată de pe grupul de alergii și ușor modificată de mine, în funcție de ce am avut prin casă. Nu conține ou, lapte
Știți cu toții sentimentul care te cuprinde atunci când te pui în pat să dormi. Îngerii cântă Aleluia, corpul se predă moliciunii saltelei, iar mintea se descătușează. Aaahhh… Ce bine e în pat! Te cuibărești ușor, să nu trezești dragonașii, îți așezi perna și închizi ochii. Ahhh.. Dulce somn, ia-mă și du-mă în lumea unde
În ultima vreme experimentez o stare de oboseală continuă, care nu se lasă dusă nici cu cafea, nici cu magneziu sau ciocolată. De dormit, dorm. Într-adevăr, încă nu știu ce este acela un somn neîntrerupt, pentru că ori vrea Fabi să îl alăptez, ori vrea Filip să îl țin în brațe și tot așa…dar totuși,