Am încercat mai multe rețete de plastilină de casă de-a lungul timpului, dar niciuna nu a fost atât de pufoasă, fină și elastică precum aceasta. Se aseamănă cu cea din Lidl, la pliculețe. Atât de faină e. Și dacă nu mă credeți pe cuvânt, puteți doar să încercați și să vedeți. : ) Rețetă plastilină
Un ceaun mare clocotește pe foc și rotocoale spumoase de aburi cu miros de scorțișoară și vanilie se ridică, cerând, parcă, să primească în brațele lor mucenici molcuți, cu miros de aluat crud. Pregătirile au început de aseară, când în bucătărie au început să răsară, una după alta, câte o tavă plină cu micile opturi
Diminețile au început deja să miroasă a primăvară. S-a dus izul de ger și de iarnă. Îmi plac narcisele care deja și-au înălțat trupurile firave din pământ, dar preferatele mele sunt zambilele. Mirosul lor mă vrăjește. Pentru mine, mirosul lor înseamnă primăvară. Iar anul acesta, primăvara va mai însemna ceva, pe lângă parfumul dulceag al
Grădina de iarnă (Winter Garden) este o carte tulburătoare. Deși intri cu adevărat în caruselul de emoții creat de autoare abia după jumătatea cărții, mi-a plăcut felul în care aceasta a croșetat încet și cu răbdare tot firul narativ. Meredith și Nina sunt două surori, pe jumătate rusoaice, ce poartă cu ele până la maturitate trauma
Tocmai ce am terminat de citit această carte și știu că ar trebui să o las puțin să se așeze în gândurile mele, dar nu pot. Trebuie să scriu despre ea, pentru că așa simt că o voi așeza mai bine în sertarul potrivit. Bunica mi-a zis să-ți spun că îi pare rău (My Grandmother
V-am tot vorbit despre activitățile STEM, dovadă stând numeroasele articole pe care le-am scris pe această temă. Ce înseamnă STEM (Science, Technology, Engineering, Math), cum putem face activități STEM acasă, cum îi ajută asta pe copiii noștri și multe alte lucruri le găsiți în categoria STEM a blogului. Astăzi aș vrea să facem împreună un exercițiu
Frontul de acasă (Home front), scrisă de Kristin Hannah, este o carte emoționantă despre viața de familie, cu bune și cu rele și despre război, în mod special despre tulburările de stres posttraumatic. Autoarea ne introduce în viața lui Zolene Zarkades, o femeie de 41 de ani, care are o poveste de viață interesantă. Ea
Pacienta tăcută e o carte captivantă, care m-a ținut în suspans de la început și până la sfârșit. Personajele construite atât de bine, cu personalități conturate ambiguu, astfel încât să nu ai încredere în niciunul dintre ele. Thrillerul spune povestea Aliciei Berenson, o pictoriță faimoasă, care își împușcă soțul de cinci ori în față și apoi
În perioada octombrie – decembrie 2022 am participat pentru prima oară la concursul de blogging creativ SuperBlog, aflat la ediția cu numărul 25. Pentru cei ajunși mai târziu pe Toate pânzele sus, SuperBlog este o competiție de content marketing, în care sponsorii propun anumite teme, iar bloggerii trebuie să scrie articole cât mai originale și
Nu știu alții cum sunt, dar când se încheie un an, eu găsesc benefică o retrospectivă. Mă ajută să văd în linii mari ce am făcut, ce trebuia să nu fac și să mă gândesc la ce îmi propun pentru anul viitor. A fost un an plin. Dar, pe cât de plin l-am simțit, pe