Bunica mi-a zis să-ți spun că îi pare rău, Fredrick Backman
Tocmai ce am terminat de citit această carte și știu că ar trebui să o las puțin să se așeze în gândurile mele, dar nu pot. Trebuie să scriu despre ea, pentru că așa simt că o voi așeza mai bine în sertarul potrivit.
Bunica mi-a zis să-ți spun că îi pare rău (My Grandmother Asked Me to Tell You She’s Sorry/My Gradmother Sends Her Regards and Apologises) este prima carte a lui Backman pe care o citesc.
Muream de nerăbdare să îl descopăr, chiar dinainte de celebra lansare a peliculei inspirată din cartea sa: A Man Called Ove.
[...] A grandmother is both a sword and a shield.
Și l-am cunoscut. Acum am înțeles la ce se refereau toate recenziile pe care le-am citit când vorbeau despre stilul lui de a scrie. Da, scrie într-un mod special și diferit. La fel de diferit precum fetița de 7, aproape 8 ani din cartea sa – Elsa.
Elsa este diferită de ceilalți copii, nu are prieteni, iar școala este locul unde ceilalți copii o bat sau o aleargă. Singura prietenă a Elsei este bunica ei – prietenă, parteneră la prostii și creatoare a unui tărâm al imaginației, numit Land-of-Almost-Awake. Acest tărâm are 6 regate, pline de creaturi fantastice, cavaleri și prințese, care se dovedesc a fi inspirate din realitatea lor.
Moartea bunicii este factorul declanșator pentru o serie de aventuri prin care Elsa trebuie să treacă. Ea învață să vadă dincolo de aparențe, învață ce este prietenia, ce este durerea și ce înseamnă pierderea.
Bunica pune la cale o vânătoare de comori prin care Elsa trebuie să descopere și să livreze niște scrisori prin care bunica își cere scuze de la fiecare destinatar. Destinatarii sunt chiar vecinii lor, fiecare cu câte o poveste grea în spate. Aceste povești “dezvelesc” fiecare personaj și explică de ce fiecare este așa cum este. Iar firul invizibil prezent în fiecare poveste, cea care coase un destin de altul, este bunica.
E o carte plină de înțelesuri, prin care Backman plantează câte o idee în mintea ta, așteaptă ca aceasta să încolțească și abia apoi îți dezvăluie ce fel de sămânță a fost acolo.
Sunt tratate multe subiecte, multe “teme pentru acasă”, pentru care să îți iei timpul necesar să le rumegi, să le așezi și să le însușești…
Printre acestea se numără bullyingul, relația copil-părinte, regretul, relația dintre frați, traumele copilăriei și efectul acestora asupra copilului devenit adult, rolul imaginației și al poveștilor în viața unui copil, iubirea și chiar războiul. Și tot nu le-am enumerat pe toate.
Elsa învață ce înseamnă pierderea și dorul, bunica fiind menținută “vie” prin vorbe, fapte, idei și comportamente pe tot parcursul cărții, chiar dacă moartea ei a avut loc la început.
Nu știu sigur dacă această carte m-a atins pentru că și bunica mea a murit de cancer sau pentru că și ea avea un spirit jucăuș, era directă și mai spunea și “vorbe porcoase”.
Nu știu dacă mi-a plăcut pentru că și bunica mea inventa multe povești, pe care acum nu mi le mai amintesc și regret asta.
Mi-am notat multe citate care m-au impresionat și pe care am vrut să le țin minte, citate care spun adevăruri, dureroase sau care te aduc cu picioarele pe pământ și te fac mai conștient de realitatea care ne înconjoară…
Bunica mi-a zis să-ți spun că îi pare rău e o carte pe care o vei uita cu greu. E o carte în care bunica oferă fetei prin intermediul poveștilor și al imaginației o mulțime de instrumente necesare pentru a învinge răul din lumea noastră, asemenea eroilor din povești:
◊ Cum să îți învingi frica:
“Instead the knights did the only thing you can do with fears: they laughed at them. Loud, defiant laughter. And then all the fears were turned to stone, one by one.”
◊ Cum să trăiești cu durerea și suferința:
“People in the real world always say, when something terrible happens, that the sadness and loss and aching pain of the heart will ‘lessen as time passes’, but it isn’t true. Sorrow and loss are constant, but if we all had to go through our whole lives carrying them the whole time, we wouldn’t be able to stand it. The sadness would paralyse us. So in the end we just pack it into bags and find somewhere to leave it.”
◊ Cum funcționează creierul nostru și cum putem recunoaște anumite emoții sau sentimente:
“It’s strange how quickly the significance of a certain smell can change, depending on what path it decides to take through the brain. It’s strange how close love and fear live to each other.”
*Nu pot menționa paginile la care am găsit citatele, pentru că am citit-o în format e-book și numerotarea nu se potrivește.
Citiți Bunica mi-a zis să-ți spun că îi pare rău. Va trezi în voi momente de “aha”, amintiri sau regrete. Vă va învăța și pe voi să le oferiți copiilor chei imaginare ale unor probleme reale.
“For no stories can live without children listening to them.”
Surse foto:
- Goodreads
- Canva
- Arhiva personală
Citește și: Frontul de acasă, Kristin Hannah
Pingback: Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung - F. Backman