Grădina de iarnă (Winter Garden), Kristin Hannah
Adnana/ February 19, 2023/ Cărți/ 1 comments
Grădina de iarnă (Winter Garden) este o carte tulburătoare. Deși intri cu adevărat în caruselul de emoții creat de autoare abia după jumătatea cărții, mi-a plăcut felul în care aceasta a croșetat încet și cu răbdare tot firul narativ.
Meredith și Nina sunt două surori, pe jumătate rusoaice, ce poartă cu ele până la maturitate trauma unei copilării în care mama lor a fost distantă și rece. Uneori invizibile în ochii mamei, fetele au crescut încercând și eșuând să câștige dragostea mamei. Singurul moment de apropiere al celor trei era momentul când mama le spunea seara, la culcare, pe întuneric, povestea Verei. Vera este o fată de la țară, care se îndrăgostește de un prinț, în vremurile în care un Cavaler Negru face oamenii să dispară.
Fetele erau foarte apropiate de tatăl lor, care a ținut și locul mamei în toți acești ani. Când acesta moare, singura lui dorința este ca mama să le spună fetelor întreaga poveste.
Putem observa felul în care absența mamei și-a pus amprenta asupra fetelor: Meredith este o mamă supra-protectoare ce și-a pus copiii în centrul universului său, iar când aceștia pleacă la facultate, ea încearcă să se redescopere pe sine, simțindu-se pierdută și neștiind cine este cu adevărat. Nina este o aventurieră devenită fotograf, ce pare că fuge de trecut și urmărește doar locurile încărcate de durere.
Abia la sfârșit, după ce suntem martori la întreaga poveste a mamei, putem înțelege puterea unei femei și de unde izvorăște această putere: sufletul copiilor săi.
De asemenea, am putut vedea cum vina este ca o sârmă ghimpată care se încolăcește în jurul sufletului unei femei.
Îmi place foarte mult felul în care Kristin Hannah reușește să contureze atât de bine fiecare personaj, cum reușește să te tragă de mânecă și să te pună pe un scaun, acolo, în mijlocul evenimentelor. Pe alocuri, chiar poți simți că tu ești personajul care simte totul, de la emoții și până la stările fizice: foame, frig, amorțeală, durere.
Deși am plâns mult, a fost un plâns bun, care m-a făcut să realizez, încă o dată, cât de recunoscătoare sunt pentru ce am.
M-a impresionat și felul în care o mamă, aceeași mamă, poate fi atât de diferită. Cred că sufletul ei este atât de fărâmițat, încât iubirea se scurge printre crăpături…
Nu știu cum aș fi simțit această carte dacă nu eram mamă. Probabil că aveam o percepție diferită. Dar acum, în acest moment, Grădina de iarnă m-a atins într-un mod profund, mi-a oglindit multe temeri și m-a făcut să nu uit cât de recunoscătoare trebuie să fiu.
Citește și:
Frontul de acasă, Kristin Hannah – recenzie
Surse foto:
- Canva.com
- Libris
Pingback: Femeile din umbră, Kristin Hannah (The Women) - recenzie - Toate pânzele sus