Un infinit de amintiri cu mucenici muntenești de la Băneasa
Un ceaun mare
clocotește pe foc și rotocoale spumoase de aburi cu miros de scorțișoară și
vanilie se ridică, cerând, parcă, să primească în brațele lor mucenici molcuți,
cu miros de aluat crud.
Pregătirile au
început de aseară, când în bucătărie au început să răsară, una după alta, câte
o tavă plină cu micile opturi proaspete. Tăvile au fost acoperite și puse
deoparte până a doua zi, pentru ca „bolindeții”
să se usuce. Așa le mai spunea bunica mea.
Îmi amintesc și acum scârțâitul aparatului de făcut mucenici, pe care abia așteptam să îl folosesc când bunica termina de întins foile. Țac-țac, țac-țac și micuțele infinituri apăreau în fața noastră. Habar nu aveam eu că ele aveau să însemne un infinit de amintiri și de iubire. O nesfârșită imagine ornată cu gust și miros, pe care o voi păstra într-un colț de minte și de suflet și care o va aduce pe bunica la mine de fiecare dată.
Astăzi clocotește pe foc o oală mare, iar mucenicii Băneasa fac horă în timp ce fierb veseli în apa aromată și dulce.
Astăzi timpul se evaporă mai ceva ca aburii ce se îmbrâncesc să iasă din oală, așa că cei doi băieți ai mei nu mai decupează opturi din aluatul făcut de mine. Sunt mai zgârcită cu secundele, răbdarea mea nu mai are răbdare cu frământatul aluatului, cu decupatul și cu uscatul.
Așa că, pachetul de mucenici de la Băneasa este parte din rețeta mea de mucenici muntenești. Îmi place foarte mult faptul că ei păstrează tradițiile românești. Noi ne distrăm în timp ce băieții aruncă opturile, unul câte unul, aproape de parcă și-ar pune câte o dorință la fiecare mucenic îmbăiat în zeama aromată.
Rețetă mucenici muntenești
Am pregătit zeama așa cum îmi amintesc de la bunica mea:
∞ Am pus la fiert 3,5 litri de apă, în care am adăugat:
∞ 250 g zahăr
∞ o linguriță scorțișoară
∞ Separat, am amestecat o lingură de făină cu puțină apă, rezultând o pastă lichidă, cu textura ca de ciulama. Am pus-o și pe aceasta în oală și am amestecat cu un tel, pentru ca zeama să se îngroașe puțin. Cred că acesta era secretul bunicii mele, pentru ca zeama să nu fie prea subțire. Acum poate fi și secretul vostru, pentru ca rețeta să ajungă în „caietul cu rețete” al familiei.
∞ Când apa a început să clocotească, am adăugat mucenicii și i-am lăsat să fiarbă conform indicațiilor de pe ambalaj, adică aproximativ 8 minute.
∞ După ce mucenicii au fiert, am oprit focul și am adăugat esență de vanilie, coaja de la două lămâi netratate (și spălate cu bicarbonat de sodiu) și miez de nucă, pe care în prealabil l-am rumenit ușor.
Ce îmi place foarte mult la acești mucenici este
faptul că nu se rup și că infinitul nu se înjumătățește. Gustul Băneasa nu se
sfărâmă!
Ador cum
mirosurile se întrepătrund – lămâie, vanilie, scorțișoară, nucă – și cum devin
unul singur. Miros de mucenici.
Apoi ne așezăm la
masă cu toții și băieții încep să pescuiască opturile din castroane. Așa cum
făceam și eu când eram de vârsta lor, iar mucenicii erau fierți la ceaunul cel
mare…
Și dacă se întâmplă să mai aveți “bolindeți” Băneasa care au evadat înainte de a îi fierbe, le puteți rescrie povestea transformându-i în… mărțișoare!
Surse foto:
- Paste Băneasa
- Canva
- Arhiva personală
Acest articol a fost scris pentru prima probă a concursului Spring SuperBlog 2023.
Mi-ai adus aminte de bunica, ea mereu facea mucenici in casa.
Amintiri prețioase, lăsate de bunicile noastre.:) Îmi place să îmi imaginez că de fiecare dată când ne amintim de ele, bunicile zâmbesc acolo, sus.
Pingback: Proba 1. Mucenicii Băneasa – rețete cu miez de poveste