2022 mi-a adus mai multă claritate. M-am văzut mai bine, am redescoperit ce îmi place să fac și am învățat să fur timp pentru aceste lucruri. Scris, citit, seriale sau ieșiri la evenimente… M-am întors cu fața și către Adnana – femeia. 

La jumătatea acestui an am primit și o zguduială zdravănă de la viață. Am căzut pe scările casei noastre și mi-am pierdut cunoștința. Nici acum nu îmi aduc aminte ce s-a întâmplat exact, iar de la spital am doar frânturi de amintiri, ca dintr-un vis. V-am povestit atunci aici, într-o manieră umoristică. 

Dar acum vreau să vă spun ce mi-a adus acest accident – aparent stupid, dar care îmi putea fi fatal. Mi-a șters din memorie 24 de ore din viață, dar mi-a adăugat o nouă perspectivă asupra vieții mele. Sunt recunoscătoare pentru faptul că știu cine sunt și, mai ales, sunt recunoscătoare pentru tot ce am în viața mea: oameni, suflete și amintiri. Mă întreb uneori cum ar fi fost să îmi pierd memoria. Sau cum ar fi fost să rămân cu sechele. Ori… să nu rămân deloc. Da, sunt recunoscătoare că am primit o nouă fisă pentru acest montagne-russe numit “viață”!

Trecând la lucruri mai vesele, ultimele luni ale anului au venit ca o avalanșă peste mine, dar, Doamne, ce bine mi-au făcut! 

Am început să particip la evenimente pentru bloggeri și părinți, care mi-au adus aminte cât de mult îmi place să cunosc oameni, să aflu lucruri de actualitate și, mai ales, să mă simt parte din ceva. Așa m-am simțit la evenimentul de aniversare a 3 ani de Părinți pe sârmă– grupul meu de suflet.

Am început să am colaborări care mi-au adus atât de multă satisfacție! Acești doi ani de scris pe blog au început să înflorească. Și eu, odată cu ei! 

Mi-am făcut curaj și am participat la concursul de blogging creativ SuperBlog, unde am câștigat locul II și din care am ieșit mult mai încrezătoare în mine și în poveștile care se formează sub greutatea degetelor mele pe tastatură. Am aflat că am o voce, că ajung la oameni dincolo de ecran și îmi propun ca în 2023 să sap mai adânc pentru a ajunge la rădăcina acestei voci. Vreau să o ud, să îi crească rădăcini puternice, capabile să mă susțină când mă voi ridica către idealurile mele. 

Am lăsat familia ultima, pentru că aici simt că sunt atât de multe de zis. A mai trecut un an peste noi, ca o pagină dintr-o carte. Am învățat să cer ajutorul și să accept să îl primesc. Soțul mi-a fost, din nou, cordelina de siguranță care m-a susținut când am alunecat sau de care m-am ținut strâns, ca să avansez. O să râdă când va citi asta, dar așa-s eu. Poetică, uneori. Nebună, alteori. 

Îmi râde sufletul că sărbătorile încă ne sunt complete, cu toți bunicii și sper să mai treacă mulți ani până când linia cerului va deveni bariera dintre noi și unii dintre ei. 

A fost anul în care mi-am revăzut sora după 3 ani și mi-am cunoscut nepoțelul. Together forever. 

Iar de băieți… ce să mai spun? Copiii sunt întotdeauna sursă de inspirație și de învățare. Sursă de recunoștință și de fericire. Sursă de adrenalină, de emoții și de nervi. Ei sunt locul de unde izvorăște iubirea aia care e atât de fierbinte, încât doare. Dar e atât de purificatoare și de indispensabilă. 

Curând vom da pagina. Și ajung iar la amintiri. 

Mă gândesc de multe ori – câte amintiri vor fi la sfârșitul anilor noștri sau câți ani vor rămâne la sfârșitul amintirilor. Cine știe cum va fi? 

O să închei cu câteva cuvinte pe care mi le spun mie însămi, dar care cred că te vor ajuta și pe tine: 

Dacă mâine nu ți-ai mai aminti cine ești… Ce ai vrea să ți se povestească despre tine? 

…
La mulți ani! Un 2023 așa cum îți dorești!