În afară de modificările normale ale corpului în timpul sarcinii, unele femei, chiar și după naștere, constată că au avut loc unele schimbări ale metabolismului, ale simțurilor, ale părului sau ale pielii. După momentul nașterii, durează aproximativ 18 luni, până ce corpul va redeveni ca înainte de sarcină. Teoretic. Practic…el nu va mai fi niciodată
Acum, nu vă închipuiți că ii las pe copii să dea cu aspiratorul, în timp ce eu răsfoiesc o revista. Dar, încă de mici i-am lăsat sa participe la toate treburile casnice. La întinsul rufelor, la aspirat ori la șters praful. Și în bucătărie au fost mereu lângă mine: la frământatul aluaturilor, la curățatul legumelor
Tu te jucai în noroi când erai copil? Eu am crescut la bloc, aveam doar câteva băltoace în care să pleoscăim picioarele. Dar am descoperit joaca în noroi alături de cei doi băieței ai mei. Așa că pot spune că e super fun să te joci în noroi : ) Se simte fain, râzi cu
Cireșele sunt preferatele domnului soț, iar unul dintre năzdrăvani îl urmează îndeaproape. Celălalt nu este atât de pasionat, doar le suge zeama dulce. : ) Așa că avem cireșe mai mereu, pe care le mâncăm ca gustări, în prăjituri sau, așa cum o să vedeți astăzi, sub formă de dulceață sau compot. Rețetă dulceață de
Dacă până acum v-am povestit numai despre partea frumoasă a vieții la țară, astăzi am să vă vorbesc și despre o parte mai urâtă, și anume, căpușele. Stăm la curte și nu am avut niciodată probleme de acest gen. În parcuri, foloseam spray pe bază de plante. De când am venit aici, am stat mai
Când alarma nu sună, când copiii dorm mai mult puțin, când asculți Skrillex fix după micul dejun, ziua nu are cum să fie altfel, decât bună. : ) Am ieșit astăzi din curte, pentru prima oară în această pandemie, mai departe de ulița care duce spre poieniță. Am fost la Vulcanii Noroioși. Entuziasmați, că plecăm,
Miroase a vară. Ziua, iasomia îți inundă simțurile cu parfumul ei. Și nu este doar o expresie. Îi vezi frunzele pline și mari, din care apar, mici și finuțe, floricelele albe. Apoi, mirosul ei te îmbată. Îl simți și parcă îl guști, în același timp. Parcă ți-ai dori doar să insipri, să păstrezi cât mai
Am văzut recent pe unul dintre grupurile de Facebook din care fac parte, o postare a unei mămici care avea doi copii, unul de 3-4 ani, iar altul bebeluș. Mămica respectivă cerea sfaturi cu privire la somnul de zi al celor mici, întrucât nu reușea să îi culce pe amândoi în același timp. Am trecut
V-am povestit ieri, aici, cum am organizat o Vânătoare de comori (Treasure hunt) pentru Filip. Încă de când i-am dat harta a fost foarte încântat și după o privire de doar 2 secunde, a zbughit-o spre primul indiciu. Apoi, repede-repede, spre cel de-al doilea indiciu. Zici că era la o cursă contracronometru. Cu lingura „magică”
Plănuiesc de ceva vreme să facem o vânătoare de comori împreună cu cei mici. Am mai făcut treasure hunt pe culori sau pe textură, dar niciodată un treasure hunt cu hartă și comoară. Treasure Hunt -culori Treasure Hunt – textură Acum cred că a sosit momentul, căci am început să ne uităm la Aventurile