Nu vreau ca acest articol să se transforme într-o luptă a părerilor, între a naște natural sau prin cezariană. Și nu vreau sa fie nici un articol medical, pentru că nu am expertiza necesară pentru a scrie așa ceva. Dar vreau să fie un articol care să arate prin puterea propriului exemplu ce aduce cezariana.
Nu știu dacă v-am spus până acum povestea logodnei noastre, dar va promit ca e amuzantă, nebunească și romantică. Și nu v-o spun așa oricum, ci o transform într-un ghid de cerere în căsătorie, care nu va da greș și va avea ca răspuns mult doritul Da! Așadar, să începem cu câteva întrebări de control:
Am mai adăugat un capitol poveștii noastre. Capitolul 7. La fel de frumos, vijelios și plin. Am cunoscut împreună noi temeri, noi griji, dar și noi bucurii și zâmbete. Uitându-mă pe paginile acestui capitol nu pot să nu observ că ne-am unit mai mult. Ne-am întărit mai mult. Unul pe celălalt, dar și unul pentru
Adnana – mamă, femeie și copil. Abia acum, când le scriu, îmi dau seama ce copleșitor poate fi. Mă tot gândesc de ceva timp cum să îți spun mai multe despre mine, despre blog și despre cum pot să îți fiu utilă. Când am început blogul, acum 1 an, am scris pentru mine, pentru a
Astăzi blogul Toate pânzele sus împlinește 1 an! A trecut un an de când scriu aici și gândurile mele au ajuns și la tine! Un an de când am început să le aduc aminte mamelor de frumusețea minunii de a fi mamă, dar și de durerea și greutățile cu care aceasta vine. De când am
Alăptarea prelungită este parte din cartea vieții mele de peste 5 ani, deja. Timpul a trecut mai repede ca o adiere de vânt, iar bebelușii mei sunt acum băieți în toată firea. M-am gândit să scriu un articol detaliat despre această perioadă extrem de specială din viața unei mame, la invitația Cameliei, de la Aniami’s
Copiii sunt punctul meu sensibil. Asta cred că poate spune orice mamă. Da, îți iubești soțul, părinții, frații, surorile, bunicii…Dar iubirea de mamă pentru copiii ei…nu este din lumea asta. Fiecare fel de iubire este puternic în felul lui. Este unic. Nu îți iubești mama și tatăl în același fel, chiar dacă amândoi sunt părinții
Dedicam ziua de astăzi iubirii. După feeling-ul American, căci după al nostru mai avem puțin de așteptat pentru a sărbători iubirea. Ceea ce mă aduce exact unde voiam: nu contează că e 14 februarie sau 24. Nu contează că e 10 martie sau 25 mai. Ziua Iubirii nu se sarbatorește precum venirea primăverii. Pentru ca
Despre alăptare am mai scris. Despre cât de importantă este, despre cum a fost începutul alăptării pentru mine. Dar nu am scris niciodată mai profund. Ca acum. Și acum îmi aștern sentimentele, experiența prin care am trecut, nicidecum nu vreau să fac o dezbatere despre alăptare sau lapte praf. De ce sa scriu acum despre asta?
Mi se întâmplă mereu să rămân uitându-mă la ei doi. La cum se joacă. Cum vorbesc. Cum râd. Cum au împrumutat gesturile tatălui lor. Cum le strălucește părul. Sau la oglindirea mea din ochii lor. Mă uit la cât de mult au crescut. La ce trăsături frumoase au. La ce fericiți sunt că ne jucăm