Grădinița prin ochi de mamă #2
Continuăm seria articolelor “Grădinița prin ochi de mamă”.
Știu că multe grădinițe își desfășoară acum programul online, dar cu atât mai
mult cred în această campanie, căci procesul adaptării este unul de lungă
durată și va fi cu atât mai greu, cu cât este mereu întrerupt, ba de îmbolnăvirea celui mic, ba
de situația pandemică ce necesită învățământul la distanță.
Așadar, eu voi continua să adun poveștile voastre, întrucât
sunt sigură că, odată ce lucrurile se vor îmbunătăți, vom avea nevoie de susținere
pentru a o lua de la capăt.
În acest articol vom vedea grădinița prin ochii Biancăi,
mama a doi copii. Bianca a acceptat invitația mea și a răspuns la câteva
întrebări. Iată interviul:
Care a fost cel mai greu moment pe care l-ai trăit în perioada acomodării la grădiniță?
Bianca: Cred că cel mai greu a fost a doua sau a treia zi, când a urcat în sala de clasă, când cumva a înțeles noul program, noua rutină și efectiv stătea în vestiar să o schimb și era atât, dar atât de tristă și resemnată. Mi s-a rupt inima, cred că preferam să plângă, să urle, să se exprime cumva.
Cum te-ai simțit tu în momentul începerii grădiniței?
Bianca: Jumătate entuziasmată, jumătate tristă că se termină etapa de bebelușie. Oricum, eram convinsă că o să fie ușor cu un copil de 1 an și 9 luni foarte sociabil și independent. Nimic mai fals (zâmbește)
Ce schimbări au apărut în comportamentul copilului după ce a început grădinița?
Bianca: Sincer, nu îmi vine în minte nimic rău. Au fost super vizibile evoluția, salturile mentale, acumularea efectiv. Poate că a devenit mai afectuoasă, mai apropiată de mine.
Când răbufneau emoțiile puternice adunate la grădiniță?
Bianca: Nu s-a exprimat în perioada aceea în vreun fel foarte vocal, vizibil. Poate nu a simțit nevoia.
Ce făceai pentru tine însăți ca să nu te lași copleșită de emoții, de griji și să poți fi disponibilă pentru toate tantrumurile copilului?
Bianca: Poate sunt norocoasă, dar nu am avut niciodată parte de tantrumuri din acelea despre care citești în carțile de parenting. Dar am încercat în permanența să nu uit de mine, am mers oarecum regulat la un salon de înfrumusețare, la sală, așa încât atunci când venea copilul de la grădi eram zen și toată a lui. Sau cel putin asta era planul. (zâmbește)
Ai simțit că ai avut înțelegerea și suportul cadrelor didactice pentru o acomodare cât mai blândă?
Bianca: Acomodarea noastră a fost greoaie, dar blândă. De menționat că nu erau vremuri de pandemie.. Toată stima pentru cadrele didactice. Am stat cu cea mică la locul de joacă al grădiniței, dar niciodată nu am stat cu ea în sala de clasă.
Ce metode de adaptare treptată ai aplicat?
Bianca: Am mers pe mâna cadrelor didactice, m-am bazat pe experiența lor. Am încercat să îi ofer copilului toată afecțiunea și înțelegerea de care avea nevoie în perioada aceea și i-am explicat cât am putut de bine ce presupune această nouă etapă din viața lui.
Ce am învățat eu din experiența Biancăi?
Am învățat că trebuie să fiu mai fermă, chiar dacă mi se
rupe sufletul când copilul e trist. Trebuie doar să fii alături de el, e o
perioadă de tranziție firească.
Am învățat că trebuie să am grijă de mine. Știți lecția
aceea din avion? Cui pui prima data masca de oxigen? Ție sau copilului?
Răspunsul corect este: Ție! Tu trebuie să te salvezi prima. Altfel riști să nu
mai poți fi capabilă să îi pui și masca celui mic.
Așa și cu grădinița. Dacă îți umpli rezervorul și îți acorzi
singură timpul de care ai nevoie, vei fi mult mai disponibilă emoțional pentru
copil.
Mulțumesc, Bianca pentru că ai acceptat invitația mea!
Cum ți se pare această campanie? Îți e de folos?
