Grădinița prin ochi de mamă #1. Gloria Pașca – mamă, psihoterapeut și blogger
După ce am așternut cum mă simt eu, cum am văzut eu grădinița prin ochi de mamă, mi-a venit idea să încep și o campanie, “Grădinița prin ochi de mamă”, pentru că am văzut că nu sunt singura care caută ajutor pentru a reuși o adaptare cât mai ușoară la grădiniță.
M-am gândit că prin testimonialele adunate în această campanie vom reuși să ne sprijinim una pe cealaltă, sa învățăm din experiențele povestite aici și să găsim soluții la ceea ce ne apasă.
Îmi doresc ca poveștile despre grădiniță și despre întregul carusel de emoții prin care trece mama atunci când vine și această etapă să le arate tuturor mamelor că nu sunt singure.
În articolul de azi aflăm experiența Gloriei Pașca, psihoterapeut cognitiv-comportamental, care a ales să ajute părinții prin intermediul blogului său, Micul Realist. Aici găsiți multe informații documentate despre comportamentul copilului, tehnici de gestionare a emoțiilor, dar și idei de activități prin care să îți ajuți copilul să își descopere emoțiile sau cum să devii tu însuți un părinte care își acceptă propria persoană și care poate oferi copilului abilități de auto-reglare emoțională.
Azi vom asculta experiența Gloriei, care a ales ca cea mică să înceapă grădinița la 5 ani. E o poveste văzută de sub umbrela trăirilor de mamă, înainte de cea de psihoterapeut. În mod evident, experiența profesională a ajutat-o pe Gloria să descifreze comportamentul celei mici și să găsească întotdeauna soluții.
Întregul interviu se regăsește în rândurile ce urmează. Vom afla stările prin care a trecut Gloria, dar și metode pe care ea le-a aplicat pentru a își pregăti fetița.
Cum ai simțit tu despărțirea de cea mică?
Gloria Pașca (Micul Realist): Cu fiecare zi în care ne apropiam din ce în ce mai mult de începutul grădiniței simțeam parcă un amestec de iubire și îngrijorare, dar și mulțumire pentru faptul că am ales să petrec primii 5 ani lângă ea, construindu-ne o conexiune puternică.
Da, am simțit o îngrijorare … de separare, care este o emoție sănătoasă și acest lucru pentru că de foarte multe ori m-a ajutat să aleg când și cu ce fel de persoane să-mi las copiii. Iar odată cu începutul grădiniței, îngrijorarea m-a ținut cumva aproape de fetiță și parcă eram mult mai atentă la orice mică schimbare din comportamentul ei.
Îmi mai amintesc cum prin minte îmi cutreierau gânduri năstrușnice de genul: „Doar eu sunt
capabilă pentru a-mi îngriji și educa fetița și nimeni, nicio educatoare, nu o va face mai bine.”
Și apoi trezeam acea parte realistă din mine și-mi spuneam: „Stai puțin, chiar dacă educatoarea nu va face lucrurile atât de bine precum le fac eu în ceea ce privește educația fetiței mele, există o probabilitate mare ca fetița mea să se adapteze și să accepte diferențele. Mai mult decât atât, îmi dau seama că în viața fetiței mele vor apărea fel de fel de profesori care ii vor oferi oportunități de a învăța că diferit nu înseamnă neapărat mai rău.”
Îmi mai aminteam și despre faptul că sunt o mamă unică și imperfectă care uneori mai greșește și e ok, tocmai greșelile noastre făcute pe ici, pe colo demonstrează că suntem ființe imperfecte.
Având în vedere că faci alături de ea multe tipuri de activități, sunt curioasă: cum ai pregătit-o pentru momentul grădiniței?
Gloria Pașca (Micul Realist): În cei 5 ani petrecuți cu fetița mea am încercat :
1. Să-i dezvolt funcțiile executive, în special controlul inhibitor și memoria de lucru (abilitatea de a ține informația în minte), care în jurul vârstei de 5 ani au prins contur;
Controlul inhibitor descrie acea abilitate prin care un copil reușește să-și controleze atenția, comportamentul și emoțiile pentru a face față mai bine situațiilor cu care se confruntă.
De asemenea, controlul inhibitor ne ajută să stăm „nemișcați” într-o sarcină în ciuda distragerilor și s-o ducem la bun sfârșit în ciuda tentațiilor de a renunța, ne mai învață să amânăm gratificarea.
2. Să-i dezvolt abilitățile motorii și limbajul, iar la aproape 5 ani, a ajuns la maturitatea de a se angaja, mult mai eficient, în fel de fel de discuții /jocuri cu ceilalți copii.
Apoi, cu cât ne apropiam de începutul grădiniței:
a) Am început să-i povestesc mai des despre schimbare și despre cum aceasta este o parte naturală din viața unei ființe umane.
Un exemplu de joc este „I Spy …o schimbare” . Îl jucam deseori când ne plimbam și discutam despre schimbările din natură (copacii își pierd frunzele, păsările se grupează în stoluri și pleacă în țările calde ș.a). Apoi o încurajam să se gândească la ce s-a schimbat și ce a rămas la fel. Încercam să-i transmit ideea că orice schimbare pe care va fi nevoie s-o gestioneze, va avea și elemente care rămân neschimbate.
Uneori aduceam în discuție și alte schimbări prin care a trecut în cei 5 ani: „ Mai ții minte când a apărut pe lume surioara ta? A fost o perioadă mai grea, dar am trecut peste ea deoarece ne-am ajutat una pe cealaltă.”
Și încercam să nu uit de părțile bune sau beneficiile unei schimbări.
Cu vreo lună-două înainte de a începe grădinița am început discuțiile despre noua schimbare în termeni concreți. Îi povesteam că diminețile, până pe la 12, și le va petrece la grădiniță, că rutina noastră de dimineață se va schimba puțin. Am lăsat-o să-și aleagă ghiozdănelul și hainele pentru schimb. Câteodată, implicarea copilului în luarea unor decizii referitoare la schimbarea ce va urma, îi conferă un oarecare control și astfel anxietatea față de necunoscut poate să scadă.
Am discutat despre noile reguli de la grădiniță și am pus accent pe beneficiile schimbării (va cunoaște și alți copii, va socializa, va învăța lucruri noi, își va face prieteni).
b) I-am mai povestit și despre faptul că noi, oamenii, putem învăța anumite abilități pentru a face față mai ușor schimbărilor din viața noastră.
O dată cu începutul grădiniței, mai ales în perioada de adaptare, am încercat să păstrăm aceleași rutine familiare (rutina de seară, rutina de joc de după masă) și acest lucru pentru că îmi propusesem să nu o năpădesc cu multe schimbări dintr-odată.
De asemenea, am încercat să identific care-i sunt îngrijorările cu privire la începutul grădiniței. Iar când apăreau emoțiile de anxietate sau furie, apelam la tehnicile învățate.
Găsiți aici și aici câteva tehnici de gestionare a emoțiilor puternice, pe care Gloria le-a descris pe blogul ei.
c) Apoi am încercat să-i construiesc încrederea în forțele proprii de a face față schimbării ce va urma în viața ei.
Îi ofeream laude specifice atunci când observam îmbunătățiri în comportamentele sau abilitățile de a gestiona emoțiile intense.
Și nu conteneam să-i repet că schimbarea e ceva natural în viața omului și că de cele mai multe ori presupune urcușuri și coborâșuri. Important este să ne acceptăm necondiționat și să vedem în orice schimbare o oportunitate de a învăța ceva nou sau de a ne îmbunătăți anumite comportamente.
Ce ne poți spune despre adaptarea ei? Ce moment din adaptare ți s-a părut cel mai greu? Cum ai reușit să îl depășești?
Gloria Pașca (Micul Realist): Începutul grădiniței la vârsta de 5 ani e unul mult mai liniștit pentru copil. Îmi amintesc că doar primele două săptămâni au fost pline de tantrumuri. Mi-am dat seama că acesta e modul ei de a reacționa la o schimbare majoră, la fel s-a întâmplat și când a apărut surioara ei.
În acele momente alegeam fie s-o țin în brațe și să-i spun că sunt acolo pentru ea, fie stăteam lângă ea și nu scoteam niciun cuvânt. Așteptam să se liniștească. După vreo 10-15 minute, o luam în brațe și cu calm îi aminteam și validam emoția pe care a trăit-o cu puțin timp în urmă, descopeream posibilele gânduri ce au dus la trăirea acelor emoții și povesteam despre cum a ales comportamentele nesănătoase.
Cum reușești să aplici cunoștințele meseriei tale în viața de zi cu zi? De exemplu, experiența cu grădinița. Ce metode de psihologie ai folosit în încercarea de a îi oferi celei mici o adaptare cât mai blândă?
Gloria Pașca (Micul Realist): În felul meu de a face parenting, deseori adaptez și aplic cu fetițele mele multe dintre tehnicile psihoterapiilor cognitive și comportamentale.
Încerc să le învăț să-și privească problemele prin modelul cognitiv care ne învață despre responsabilitatea emoțională, despre legătura dintre gânduri și emoții și/sau comportamente. Iar pentru problemele emoționale și comportamentale, încerc să găsesc tehnici din literatura de specialitate pentru a le ameliora/dezvolta.
Specific, am privit adaptarea la grădiniță ca fiind o oportunitate de a învăța ceva nou. Aproape zilnic discutam problemele specifice cu care se confrunta la grădiniță și încercam să i le prezint prin modelul cognitiv.
Astfel, identificam emoțiile, comportamentele, iar gândurile trebuia să i le reperez singură din cuvintele pe care le folosea în povestea ei.
De asemenea, când aducea de la grădiniță comportamente neplăcute, discutam despre ele, prindeam gândurile nesănătoase pe care le verbaliza și i le transformam în unele sănătoase.
Ne bucuram de fiecare zi de grădiniță pentru că ne oferea posibilitatea de a testa gândurile noastre, de a exersa comportamentele noastre adaptative. Expunerea are un rol foarte important, mai ales în reducerea anxietății, dar și în dezvoltarea încrederii în sine.
În ceea ce privește anxietatea … schimbării, am ales să-mi învăț fetița să respire prin diafragmă. Un astfel de exercițiu este următorul:
”E timpul să facem un exercițiu de respirație. Mulți oameni nu știu să respire pentru a se relaxa. Trucul este să inspiri adânc pe nas, iar în timp ce inspiri ai grijă să ți se umple plămânii cu mult aer (vreo 3 secunde) și totodată umflăm burtica ca un balon, apoi ține puțin respirația (vreo 3 secunde). Când îți voi spune să expiri, imaginează-ți că ești un vânt și suflă aerul cât mai departe, iar burtica ta se va dezumfla ca un balon. Când inspiri imaginează-ți că inspiri calmul, iar când expiri – arunci frica.”
Deseori în anxietate apare tendința de a interpreta greșit un pericol. Astfel pot apărea gânduri ce reflectă lipsa toleranței la frustrare („Nu mai suport să stau departe de mama.”) sau catastrofare („E groaznic să fiu departe de mama.”)
Unui copil de 5 ani îi este greu să-și identifice gândurile nesănătoase și să le supună disputării, de aceea preluam eu rolul acesta pentru ea și-i ofeream gata construite gândurile sănătoase.
Ce le-ai sfătui pe mamele care nu știu ce să mai facă pentru a reuși să facă trecerea de atașament și de siguranță către doamna educatoare? Ce facem cu copiii care au o anxietate de separare foarte puternică?
Cred că e important ca un părinte să descopere cum se dezvoltă anxietatea de separare și care sunt factorii care contribuie la accentuarea ei dincolo de 4-5 ani.
(Găsiți o prezentare foarte documentată despre anxietatea de separare apăsând pe cuvintele subliniate)
Știm din literatura de specialitate că acei copii care au dezvoltat un tip de atașament securizant au o mai mare încredere în sine și în persoanele apropiate, experimentează mai puține emoții negative și au capacitatea de a dezvolta mai ușor abilitățile sociale (Englund, Levy, Hyson, & Sroufe, 2000; Kochanska, 2001).
Prin urmare, în rolul de părinte am putea să acordăm mai multă atenție la modul cum aplicăm abilitățile de sensibilitate (abilitatea părintelui de observa și înțelege indiciile oferite de copil referitoare la nevoile acestuia) și receptivitate (disponibilitatea părintelui de a veni în întâmpinarea nevoilor copilului) dacă alegem să le construim copiilor un atașament sănătos.
Vreau să îi mulțumesc Gloriei pentru deschiderea și pentru interesul pe care l-a acordat acestei campanii. Am văzut grădinița prin ochii ei de mamă, dar și din perspectiva de psihoterapeut. Am simțit emoțiile ei de la început, mai ales că fetița avea 5 ani când a început grădinița. Și știu cât de greu i-a fost, pentru că și băiatul meu cel mare, Filip, a început grădinița anul acesta, la 5 ani și 9 luni, așa cum v-am povestit în articolul care m-a inspirat sa fac aceasta campanie. Și e greu să fii diferit.
Am văzut totuși și expertiza ei ca psihoterapeut, aplicată în viața de zi cu zi. Am văzut sfaturile și ideile din cărțile de parenting și de psihologie puse în practică.
Am numai de învățat de la tine, Gloria! Îți mulțumesc!
Pingback: Dovleci pictați sau sculptați, tradiția noastră de toamnă