Ieri nu am terminat de citit cartea, pentru că, din nou, se trezise piticul.

Am amânat o partidă de joacă, pentru că cel mic voia să fie alăptat.

De multe ori, brațele mele au fost ocupate, când poate și tu aveai nevoie sa fii ținut strâns la pieptul meu.

De multe ori, poate, m-ai căutat noaptea cu mânuțele și ai simțit spatele meu. 

Îți surprind privirea atunci când îl alint pe fratele tău. 
Te simt. 

Picături mici, care se adună în oceanul tău de tristețe. Și, cu fiecare picătură, te îndepărtezi tot mai mult. Cu fiecare picătură adunată, ți se umple paharul de gelozie față de fratele tău.

Cel puțin așa traduc eu aceste momente, al căror rezultat sunt certurile dintre voi. Izbucnirile. 
 

Azi, după ce apele s-au liniștit, mi-am cerut scuze că nu am mai reușit să îți dau apă chiar atunci. 

Cu seninătate și cu cea mai dulce voce din lume, tu mi-ai topit inima cu un simplu: Nu-i nimic! 

Iartă-mă, Sufletul meu dintâi! 

Iartă-mă că nu-ți mai sunt mamă doar ție și că acum ești nevoit să îmi împarți brațele, timpul și atenția. 

Dar, ascultă-mă bine: Dragostea pentru tine nu este împărțită. Dragostea pentru tine nu poate decât să crească pe zi ce trece!

Dragul meu, sufletul meu nu s-a împărțit, ci a primit și el, ca și tine, un frate. 

Iartă-mă că greșesc uneori! 

Dar îți promit că te voi ajuta să îți descoperi fratele, să vezi strălucirea din relația voastră și să vă țineți aproape unul pe celălalt. Întotdeauna.