Ultima ieșire în parc a fost prin septembrie. Prin parc mă refer la o plimbare cu bicicletele, nu la locuri de joacă – acelea nu le-am mai văzut de aproape 1 an, cred.

Ne-am plimbat doar pe lângă casă, am explorat câmpuri, ne-am jucat prin curte.  Ieșim zilnic, dacă avem timp chiar și de 2 ori pe zi.

Astăzi am fost și în parc. Nu voiam să treacă toamna fără să simțim și să auzim foșnetul covorului de frunze galbene. Și în plus, fiind ora prânzului și în timpul săptămânii,  parcul a fost pustiu și perfect.

Perfect pentru iezi și pentru bicicletele lor.

Perfect pentru noi doi, să ne plimbăm mână de mână (a se înțelege ‘alergăm’) și să bem o cafea (a se înțelege ‚am dat shot’).

Și dacă tot am vorbit de alergat –  în vremurile normale, înainte de Covid, mergeam în parc și vedeam părinți de revistă:                                                       

Ea – o rochie vaporoasă, lungă și albă, sandale cu puțin toc și cu părul împletit într-un frumos spic.

El – o cămașă lejeră, albă, din in, călcată la dungă; pantaloni bleumarin, tot in, tot scoși din țiplă. Freză spilcuită.

Copiii – un băiețel blond, de 2 ani, îmbrăcat și el în in alb, ce stă cuminte într-o tricicletă. Fetița,  un pic mai mare, merge cu bicicleta pe lângă părinții ei.

V-ați imaginat, da? Bun! 

Acum, în zen-ul acestei plimbări, trece ca un fulger un băiețel cu bicicleta, atât de repede, încât rochia albă de in a doamnei este fluturată de curentul creat. Apoi, se aude un strigăt de spartan: “Fiiiiilllliiiiiip! Staaaaiiii!!!” Și apare în cadru un alt El. De data asta, el are adidași și un tricou polo. Părul încă poartă urma pernei.

Nu trec 2 secunde, că rochia doamnei este DIN NOU fluturată. Motivul fluturării este o ghiulea de băiețel cu o bicicletă fără pedale. Și…prepare yourself…

Se aude amazoana. “Uită-te în fațăăăă, Fabiiiiii!!” Și…

Apare Ea. Adidași. Blugi. Tricou. Păr răvășit, cu o prindere nereușită în coadă. Aleargă, în slow motion, în timp ce răvășeala din păr se adâncește și îi intră în ochi, rucsacul din spate, plin cu DE TOATE, i se smucește în stânga și în dreapta, iar ochii speriați stau să îi iasă din orbite.

În caz că nu v-ați prins, nu eram noi cei cu inul. : )

Acum, să revenim la romantismul plimbării sub umbrela galbenă a toamnei…

Ce bine se simte să schimbi puțin rutina!

Ce plăcut e să dai cu ochii de galben sus și jos, să ningă cu frunze colorate și să îți vezi ieduții alergând liberi, fericiți și fără griji…

Chiar dacă plimbările noastre sunt mereu maratoane, chiar dacă nu suntem părinții ăia de revistă, ah, ce bine e…