6 ani de când mi-am pus haina de mamă

Adnana/ November 17, 2021/ Părți din mine/ 0 comments

Acum 6 ani mă pregăteam sa acopăr femeia Adnana cu haina de mamă.

Mă pregăteam să îi arăt sufletului un nou fel de iubire. Unul pe care nu îl mai cunoscuse până atunci. Unul care avea să îl schimbe pentru totdeauna.

Au trecut 6 ani de când te-am căutat disperata, cu inima bubuindu-mi în piept, cu burta sfredelită, încât simțeam ca îmi pică organele și intestinele pe jos, urcând niște scări pe care nici înainte nu le-aș fi urcat atât de repede.

Ne-am cunoscut într-un fel care mă va urmări toată viața, un fel crud, care a activat și mai mult instinctele de mamă, de luptătoare pentru puiul ei.

Dar noi ne știam. Ne știam de când sufletul tău l-a ales pe al meu. Ne știam de când am fost unul.

Am plecat la spital Adnana și m-am întors mamă. Mama ta. Și asta a fost transformarea vieții mele.

Cele 9 luni în burtică au fost începutul vieții tale și crisalida mea.

 

Tu ai venit pe lume, iar eu am cunoscut o alta.

Am cunoscut o altă eu. Am îmbrăcat o haină pe care nu o voi dezbrăca niciodată.

O haină care îmi dă super puteri.

O haină care mi-a adus cea mai mare fericire.

O haină pe care, în unele zile, o murdăresc. Și nu o merit. Dar am învățat sa o spăl și sa o patez cât mai rar.

 

Acum ești mare. Îmi ajungi pana la piept și ai o personalitate puternică. Personalitate pe care, uneori, din greșeală, eu vreau sa o îmblânzesc. Dar greșesc. Fii tu, copilul meu! Rămâi ambițios, rămâi sincer și de neînduplecat! Să lupți mereu pentru ceea ce vrei, așa cum lupți acum. Să nu te dai bătut niciodată, așa, ca acum!

Nu înceta niciodată să fii curios, să întrebi, să contrazici și sa îți susții părerea!

Nu înceta niciodată sa vorbești tare, așa cum o faci acum! Îmi spargi urechile, mie și altor 10 case din jurul nostru, dar, dacă așa simți tu ca îți faci auzita vocea, până vei învăța cum să faci asta pe un ton mai domol, fă-o!

Abia aștept să te văd în continuare cum crești, cum devii tu!

Îmi doresc doar să văd asta în slow motion, să văd asta cu sufletul, să văd cât mai prezent și mai implicat.

Eu și tatăl tău îți vom fi mereu acolo. Îți vom sufla în pânze, până când vei avea propriul tău vânt, propriul tău avânt.

Share this Post

Leave a Reply