Pamantul insetat sfaraie in timp ce apa rece patrunde in crapaturile lui adanci si uscate. O primeste ca un iubit secat de dor, iar ea i se unduieste pana in suflet. Se contopesc pentru a da nastere florilor, copacilor…intregii naturi. 

Pentru padure, e o incantare. Verdele ei straluceste mai tare sub umezeala picaturilor mici si marunte care cad din cer. Frunzele abia renascute se bucura si ai putea spune ca danseaza in ploaie. Parca sunt niste fete rebele, ce alearga prin ploaie, cu parul desfacut si ud, din care se preling siroaie lungi de apa. 

In unii oameni, ploaia trezeste bucurie. 

Bucuria ca recoltele se vor face. 

Bucuria ca pomii vor rodi. 

Bucuria de a simti picaturile de ploaie pe fata. 

Bucuria cu care copiii sar in baltile formate. 

Sau…pur si simplu bucuria de a bea un ceai cald si de a auzi cantecul ploii, atat de relaxant. 

Pe altii, dimpotriva. Ii instristeaza. Le trezeste amintiri dureroase. Ori isi inchipuie ca cerul plange. Sau poate este sufletul lor, incarcat cu griji si tristeti, care acum se elibereaza si lacrimile isi dau voie sa curga, fiind confundate cu picaturile de ploaie.

Fiecare dintre noi o percepe in propriul sau fel. Atatea milioane de trairi, iar ea…este doar una.