În cei (aproape) 30 de ani, pot spune ca am trăit sentimentul de oboseala de foarte multe ori.

Am simțit oboseala de la prea mult mers pe role, de la prea mult stat în picioare la jobul din facultate sau oboseala de venit la serviciu luni dimineață și plecat acasă marți seara.

Daaar, frate, nimic nu se compară cu oboseala de mamă.
Exact cum zice reportofonul meu uman, cel mare, “Ce-ai făcut, Bobiță?”
Pai… Ce-ai făcut, Adnano? Te plângi? De ce?

Nu mă plâng. Doar ochii par a-mi plânge, de la prea mult căscat.
Cearcănele se înfruptă din fiecare trezire de peste noapte și cresc mai ceva ca Făt-Frumos.

Eiii… Dar acesta e doar ambalajul. Ce e mai bun, este, bineînțeles, păstrat pentru final.
Căci, daaa, ce poate fi mai savuros decât niște gânduri care se încâlcesc și se împiedică unele de altele, încercând să iasă la suprafață. Iar în încercarea asta a lor disperată, ele nu mai țin cont de rațiune, de moment, de ordinea în care ar trebui scoase la lumină.

Și, tu ce mai faci? Întreabă vecina.
Am spălat o mașină de rufe, mai am de pus o friptură la cuptor… This is the way I wash my face, wash my face. Ah, pardon, sunt bine! : ) 

Mintea unei mame obosite este ca o cutie cu lapte care cade pe jos, iar laptele țâșnește în toate direcțiile. Aveți imaginea în minte? Fleoșc!

Gândirea unei mame obosite e invers proporțională cu filozofia lui Kant combinată cu geniul lui Einstein.

În creierul unei mame extenuate are loc o mică Hiroshima la fiecare încercare de a fi rațională.
Ați înțeles ideea, nu?

O ceață deasă plutește prin capul meu, iar cuvintele parcă sunt cernute de această ceață. De aceea, de cele mai multe ori, mă exprim ca o matură, asta când îmi aduc aminte să răspund vreunui mesaj. Căci, la pachet cu toate astea, vine și Marea Uitare.

O știți pe Dory? Din filmul animat În căutarea lui Nemo? Fix Dory sunt. Vorbesc baleneza și uit lucruri pe bandă rulantă.

Și… Cam atât pot spune, că deja îmi sfârâie neuronul de oboseală.
Deci, cam asta mi se întamplă mie.

Vorba lui Nică: Nu știu alții cum sunt, dar eu acum am cunoscut adevărata oboseală.

Doamne… Dă-mi somn, ca nu știu ce (mai) vorbesc!