Protectoratul
este un orășel asupra căruia stăruie un nor de ceață încărcată cu suferință. În
fiecare an, ei abandonează cel mai mic copil al comunității lor, în pădure,
drept sacrificiu, pentru ca Vrăjitoarea să nu distrugă orașul.
Dar aceste povești
sunt inventate de către Devoratoarea de Suferință și susținute de Seniori, cei
care conduceau orașul, pentru a ține sub control oamenii și pentru a spori
suferința lor.
Există o
vrăjitoare în pădure, Xan, dar ea este o vrăjitoare bună care salvează în
fiecare an copiii și îi hrănește cu lumina stelelor. Într-o zi, din neatenție,
ea hrănește copilașul proaspăt salvat cu raze de lună, ce îi umplu corpul
copilei de magie. Bătrâna va avea grijă de Luna, așa o numește, până ce aceasta împlinește 13 ani, iar magia
din ea izbucnește la suprafață, odată cu vulcanul ce fierbea mocnit de sute de
ani. Fata va crește alături de dragonul Fyrian și de monstrul mlaștinii, Glerk,
care îi sunt buni prieteni.
Este o poveste
desprea puterea iubirii unei mame, despre magia care poate lua naștere datorită
acestei iubiri, dar care se și poate stinge, deopotrivă. Magia mamei Lunei apare
când iubirea de mamă sfârtecă sufletul acesteia, în momentul când Seniorii duc
fetița către locul sacrificiului, în timp ce magia lui Xan se scurge din corpul
ei, către corpul Lunei.
O poveste despre
sacrificiu, dar și despre prietenie și bunătate.
Îmi place că o
citesc acum, adult fiind, deși la adolescență aș fi văzut-o cu alți ochi.
Atunci aș fi fost Luna. Aș fi întins mâna către cer și aș fi cules lumina
lunii.
Acum am citit
cartea cu ochi de mamă. M-am identificat cu mama Lunei, am putut simți durerea
pierderii ei și neliniștea sufletului său, dar și cu Xan, care a devenit mama
adoptivă a fetei.
Mi-a plăcut mult
cartea. O să mai fur cărți din biblioteca băieților. De ce nu?
Doamne, ce putere au cărțile! Ce magie!