Cum am vopsit ouăle anul acesta…Și apoi am redecorat bucătăria
După cum știți,
Filip e fanul activităților care implică prezența lui în bucătărie. Frământat,
amestecat, rulat, tocat… El e prezent la datorie. Și chiar mă bucură lucrul
ăsta. Cine știe ce Jamie Oliver Junior o să iasă la iveală din el peste câțiva
ani. Dar până la Jamie Oliver, mai avem și de vărsat, împrăștiat, murdărit,
pătat și lucruri de genul acesta.
Cam așa s-a
întâmplat și astăzi, când am vrut să vopsim ouăle de Paște împreună. Am pornit
cu mult curaj, creativitate, speranță…pe parcurs am adăugat vopsea peste tot,
numai pe ouă nu, decorațiuni peste tot, numai pe ouă nu, am mai adăugat puțină
distracție, râsete și câteva riduri pentru mine și…iată la ce rezultat am am
ajuns!
Inițial, când am început să îl iau lângă mine în bucătărie să mă „ajute”, adică pe la 1 an și jumătate, aveam anumite “așteptări”. Mă așteptam să facă mizerie, dar să se și distreze. Mă așteptam să se mai spargă vase, mă așteptam ca preparatul să nu iasă dacă nu urmăm rețeta și adăugăm făină pumnișor după pumnișor.
Nici acum nu mă aștept să fie totul perfect. Dar atât timp cât el se bucură din plin de clipele alea, cât timp îmi cere mereu să vină să mă ajute fără să îi spun eu…cred că îi place. Și îmi place și mie, deși mai stau jumătate de oră în plus în bucătărie. Dar o să îmi aduc aminte mereu de pâinea frământată împreună, de brioșele preparate de el, de cartofii lui tăiați atât de haios…
Și Fabian, vine și el puternic din urmă. O să mai am nevoie de ceva memorie în “hard disk”-ul mansardei mele ca să păstrez și momentele lui de bucătăreală. Mai dau delete pe la integralele învățate în liceu. Glumesc…pe alea le-am șters deja demult. : ))
De la ce am plecat și la ce am ajuns…
Ideea era că aș vrea ca și ăsta să fie un obicei al nostru
de Paște. Să vopsim ouăle împreună, să frământam cozonacul împreună…Și când
or fi la casa lor…să le treacă prin gând, așa…ca o adiere, amintirile
acestea.
