Cred că acum, mai mult ca niciodată, putem să reîncepem să ne cunoaștem pe noi înșine. Această izolare cred că poate fi privită ca metodă de introspecție. Iar când totul se va termina, vom fi surprinși de ceea ce am aflat, de ceea ce am redescoperit despre noi. Noi – ca oameni, părinți, soți sau
1.Să citesc – Am câteva cărți care mă așteaptă de ceva vreme…iar eu mă tot uit galeș la ele. Îmi fac curaj și iau una de pe raft cât se joacă băieții. Repede – repede, încep să citesc. Reușesc să citesc o pagină! Wow! Dau pagina rapid! Și…Maaamiii! Gata. Am citit destul. 2.Să scriu articole
Me before them… Sursa: Pinterest A fost odată ca niciodată o fată prietenoasă și veselă, căreia îi plăcea să citească. Era silitoare, muncitoare, dornică de independență și de o carieră așa cum își dorea. Ca oricărei adolescente, îi plăcea să iasă cu prietenii, să se plimbe cu rolele, și să meargă la concerte. Apoi l-a cunoscut pe
Hristos a înviat! În anii trecuți, eram acum cu toții și sărbătoream. Băieții la grătar, fetele cu copiii. E primul Paște pe care îl petrecem fără bunici. Dar îi mulțumim lui Dumnezeu că suntem cu toții sănătoși. Și la anul vom reveni la tradiția noastră. Hai să considerăm anul ăsta…așa…o pauză. O pauză care să
După cum știți, Filip e fanul activităților care implică prezența lui în bucătărie. Frământat, amestecat, rulat, tocat… El e prezent la datorie. Și chiar mă bucură lucrul ăsta. Cine știe ce Jamie Oliver Junior o să iasă la iveală din el peste câțiva ani. Dar până la Jamie Oliver, mai avem și de vărsat, împrăștiat,
Azi a fost o zi strălucitoare. Nu știu exact ce s-a întâmplat azi, dar a fost o zi tare frumoasă pentru noi. Nu zic, toate zilele sunt frumoase pentru că suntem împreună, suntem sănătoși, dar mai apar norii și ne mai pierdem printre ei. Apoi ne revenim și strălucește iar soarele. Ei bine, astăzi a
Ce ați spune dacă, în fiecare seară, ne-am gândi la cuvintele pe care le-am auzit cel mai des în acea zi? Cuvintele copiilor, ale soțului sau soției, în social media sau la tv, în poveștile citite celor mici sau în melodii… Ce am concluziona? Cu ce amintiri am rămâne din acea zi? Puteți spune că
Adnana și bucătaria. Before 2015 sau after 2015 când m-am măritat și am devenit mamă? Va zic eu. Before 2015, făceam cele mai bune ochiuri și cel mai gustos cașcaval pane, plus o porție zdravănă de cartofi prăjiți și gata masa. After 2015…se cam schimbă treaba. Făceam eu cele mai bune și minunate preparate mai