De când sunt băieții mai mărișori, ne-am format o nouă tradiție a lunii octombrie: să facem dovleci pictați sau sculptați. Nu neapărat de Halloween, ci așa…de toamnă. Anul acesta aveam în minte două idei: ca anul trecut sau în formă de căsuțe, cu ferestre. Dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg
M-am gândit să adun într-un articol toate ideile de activități educative și distractive pe care le-am făcut cu piticii și le-am postat doar în social media. Sunt activități interesante, ce dezvoltă fie motricitatea fină, fie percepția asupra obiectelor sau, pur și simplu, ne-am jucat învățând și experimentând. Cuprins Învățăm planetele – varianta cu plastilină de
Acest proiect STEM a fost gândit de soțul meu la cererea băieților de a face împreună o invenție. Au reușit să adune repede piesele necesare, pentru că la ei jucăriile sunt făcute pentru a fi demontate, nu pentru a se juca, așadar orice mașinuță cu telecomandă e făcută bucățele de fiecare dată. Măcar păstrează piesele
De ceva timp am început să fac cu băieții cât mai multe experimente, activități care implică observația sau partea senzorială și jocuri de matematică cât mai atractive. Toate aceste moduri de învățare fac parte din educația STEM. Ce este Educația STEM? STEM este acronimul pentru Science, Technology, Engineering, Math (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică). Aceste
Curcubeul densității a fost un experiment foarte interesant pentru Filip, 5 ani. Pe lângă impresia vizuală, căci acest curcubeu este impresionant, știința care stă în spatele experimentului este mult mai ușor de înțeles în acest fel. Ce este densitatea? “Densitatea (sau mai exact densitatea de masă, numită și masă specifică) este o mărime fizică folosită pentru descrierea materialelor și definită
Am văzut acești căluți din hârtie care merg singuri într-un video și mi-am salvat ideea. Mi s-a părut super interesant, chiar uimitor și mi-i imaginam pe băieți cât de încântați vor fi vom face această activitate. Vă las aici site-ul de unde m-am inspirat! Ai nevoie de: riglă creion hârtie (dintr-un bloc de desen sau
Cred că fiecare copil din generația noastră s-a jucat măcar o dată cu avioane de hârtie. Erau cele mai simple și distractive jucării. Pauzele de la școală erau dedicate confecționării lor și apoi, în timpul orei, începea cursa, nu? : ) Îmi doresc ca și băieții noștri să guste din copilăria aceasta mai simplă, dar
Atat tati, cat si baietii, sunt pasionati de mesterit, demontat, remontat si inventat. Surubelnita, uneltele si suruburile sunt cei mai buni prieteni ai lor. Chiar si ai piticului de 2 ani si 4 luni. Avantajul acestor activitati, facute sub supraveghere – pentru Filip si cu unelte din lemn, pentru copii la Fabian, este ca isi
Deja știți că activitățile pentru copii sunt parte din rutina noastră. Azi am încercat să pictăm cu magneți. Mi-am propus ca tot ceea ce învață băieții să fie cât mai mult prin joaca și cât mai atractiv. Bineînțeles, nu e întotdeauna posibil. Dar asta nu e un capăt de lume. Ideea este ca atât ei,
Am făcut din nou un experiment și am umflat un balon cu ajutorul reacției dintre bicarbonat de sodiu și oțet. O reacție atât de întâlnită, în atât de multe variante, dar de fiecare dată spectaculoasă. Băieții s-au distrat atât de tare, încât au vrut să îl repetăm până când am rămas fără oțet. : )