Azi împlinesc 30 de ani.

Ce de ani…

Când eram mai mică și cineva își spunea vârsta, iar aceasta se apropia de 30, mă gândeam: Oh, Doamne! Ce mare e omul ăsta! Chiar cu un început de îmbătrânire, as putea spune cu sinceritate.

30-ul asta părea un fel de sfârșit. Ha, ha! Nu sfârșitul sfârșitului, ci un sfârșit al unei etape din viața omului.

Părea un portal către un alter-ego. Un alter-ego mai matur, mai experimentat, cu o alta viziune asupra vieții.

Și, da, sincer, părea pragul care desparte tinerețea de bătrânețe. 🙂

Acum, ca am ajuns în fața acestui număr, chiar pot spune că e o oglindă magică. Te privești și te recunoști. Da, ești tu. 

Doar fruntea brăzdata de multe gânduri te trădează. 

Și ochii. Ochii au aceeași sclipire, dar ascund în ei mai multe secrete. Și trăiri. Și griji. Și emoții. 

Cam cât pentru 30 de ani de adunat diamante, dar și pietre. 

Pentru 30 de ani de cules flori albe, galbene sau roșii, dar și ciulini. Sunt aceiași ochi, ca la 20 ani. Doar că, ei strălucesc acum când îi oglindesc pe cei dragi. Nu mai strălucesc copilărește.

Au în ei același suflet, al tău. Numai ca timpul și-a pus amprenta și asupra lui.

El freamătă acum de bucurie când îi simte pe ei. Pe cei 3 Ei. Pentru că a cunoscut o împlinire deplină, dincolo de înțelesul eului tău de 20 de ani.

Tot ochii sunt personaj principal și în relația cu cei din jur. Prieteni, părinți sau frați. Pentru că îi privești altfel.

Prietenii s-au cernut prin sita timpului și astfel au rămas câțiva.

Părinții sunt acum îndrumători, nu mai sunt de cealaltă parte a baricadei. Sunteți în aceeași echipă.

Iar frații…frații nu mai sunt parteneri la ‘crime’ sau complici la vreo escapadă. Acum sunt umărul de care ai nevoie. Sunt sfatul pe care vrei să îl auzi. Sunt prietenii pe care știi că te poți baza o viață.

Deci bănuiala mea de adolescenta are și un sâmbure de adevăr. Da, 30-ul asta e un pod. Un pod care te duce spre o varianta mai buna a ta. Spre un tine care acum își vede viața altfel. Mai chibzuit, mai liniștit, dar mai prezent. Mai prezent în propria-i poveste.

Azi, am împlinit 30 de ani. Și sunt mai fericită decât oricând.

Nu mă simt mai bătrână. Deși, 30 suna…într-un fel.

Nici mai înțeleaptă.

Mă simt mai aproape de Eul pe care mi-l imaginam că voi fi.

Mă simt suflet pereche.

Mă simt mamă.

Mă simt o fiică apropiată de părinții ei. Și de părinții primiți cadou odată cu căsătoria. 

Mă simt o soră care este acolo cu sufletul.

Mă simt… Ca la 30 de ani. 🙂